Anunțul a fost făcut de prim-vicepreședintele PDL, Sorin Frunzăverde, înainte de începerea ședinței săptămânale a conducerii partidului.
"Motivaţia este nivelul de viaţă foarte scăzut, standardul de viaţă foarte scăzut în acest moment în România. Ăsta este principalul motiv, nu manifestaţiile, ci faptul că nivelul de viaţă este dramatic de mic", a explicat Sorin Frunzăverde, prim-vicepreșdintele PDL fiind cel care a propus în cadrul Coaliției mărirea salariilor și pensiilor.
"Nu vom ști mai devreme de aprilie"
"Un răspuns clar am putea avea în luna aprilie.Nu pot să spun în acest moment dacă avem resursele necesare, în aprilie vom vedea exact care este situația (…) Nu vom ști mai devreme de luna aprilie (…) dacă nu sunt bani nu putem face majorări", a declarat ministrul Muncii, Sulfina Barbu, la Realitatea Tv.
Ministrul muncii a mai spus că, fiind aici BM, FMI și CE trebuie dat un mesaj către populație. Totodată, Sulfina Barbu a subliniat că este nevoie de o creştere economică între 1,8 şi 2,3 la sută pentru a fi posibilă indexarea pensiilor şi a salariilor cu câteva procente, maximum 5. " Dacă vor fi resurse financiare  vor putea fi făcute mici majorări de pensii și salarii, dacă nu vor fi bani, nu se vor putea face indexări. (..)Deocamdată nu avem datele privind creşterea economică. Trebuie să aşteptăm primul trimestru. Dacă nu vom avea o creştere conomică care să ne asigure resurse, nu ne vom împrumuta din nou pentru indexarea salariilor şi pensiilor pentru că nu este posibil. Sperăm ca această creştere conomică să se susţină şi să ne permită ceea ce am discutat în toamnă", a mai spus Sulfina Barbu.
"Suntem în negociere cu FMI"

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat că, tot timpul, a fost "cuprins în scrisoarea cu FMI şi CE, că atunci când vom avea o creştere economică şi sustenabilă luăm în calcul şi creşterea pensiilor şi salariilor". "O creştere modestă, tot timpul am discutat lucrul acesta", a precizat Ialomiţianu după şedinţa BPN al PDL, precizând că nu poate să dea însă date privind creşterea salariilor, deoarece sunt negocieri cu Fondul. "Sunt multe analize făcute de Fond, noi suntem în negocieri şi, cât suntem în negocieri, nu putem să dăm o cifră", a precizat Ialomiţianu întrebat în legătură cu marja de creştere a pensiilor şi salariilor.

"Am dori să le dăm ceva din ce s-a pierdut"

La rândul său, președintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că, în şedinţa Coaliţiei, s-a discutat despre vizita FMI, în sensul identificării posibilităţii de recuperare a tăierilor salariale şi a pensiilor. " Noi, anul trecut, când am semnat cu FMI scrisoarea de intenţie şi acordul şi apoi când am făcut bugetul, am prevăzut posibilitatea de a creşte pensiile şi salariile, în funcţie de evoluţia economică. Deci, această posibilitate există şi decizia o vom lua în momentul în care vedem exact în ce limite ne mişcăm. Dar posibilitatea a existat şi există şi în acest moment. Depinde de evoluţia economică, dar noi am dori să le dăm ceva din ce s-a pierdut", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UDMR.