Frumoasa nebunie a lui Cristi Puiu

Frumoasa nebunie a lui Cristi Puiu

REACŢII. ”Le Monde„ conturează portretul cineastului român, într-un articol despre „Aurora”.

”Elegant şi curtenitor, acest francofon perfect (a făcut o şcoală de artă în Elveţia) imprimă gândirii sale o stare de spirit pe care am putea-o crede tipic românească. Digresivă, muzicală, opacă, fantastă, marcată de întreruperi bruşte şi de sumbre fulgerări. Sub o aparenţă de velur, dovedeşte o surdă înclinaţie către haos, o conivenţă cu absurditatea acestei lumi, într-un cuvânt, germenele unei indubitabile nebunii, în cea mai frumoasă accepţiune a cuvântului” scrie ziaristul ”Le Monde” sedus de discuţia de ieri cu cineastul român, în ziua premierei filmului său, ”Aurora” în secţiunea Un Certain Regard.

”Fără dubiu, opera unui maestru” Primele cronici la filmul ”Aurora” subliniază faptul că, dată fiind lungimea peliculei şi provocarea la care e supus spectatorul, va fi dificil de distribuit. ”Continuarea lui Cristi Puiu la ”Moartea domnului ”Lăzărescu” e o poveste cu crime, dar nu despre crimă.

Spre deosebire de filme altele similare, ”Aurora” nu se preocupă de motivele din spatele crimelor, ci priveşte cu un ucghi mai degrabă neutru deciziile din spatele ”actelor”, scrie criticul Jay Weissberg, în ”Variety”, subliniind faptul că e ”un film rece (şi lung), dar e fără dubiu opera unui maestru. Totuşi, un succes ca al lui ”Lăzărescu” pare puţin probabil”.

”Umorul negru din ”Lăzărescu” dispare şi personajul are mai puţine atuuri care să atragă audienţa. Regizorul şi-a dorit probabil ca personajul său, pe care îl întruchipează într-un mod impresionant, să fie recognoscibil în noi toţi, şi doar mecanismele noastre de conservare ne-ar preveni să nu ne identificăm cu un criminal. Puiu pare mai puţin preocupat de ideea de a se face plăcut decât de nevoia de a spune o anumită poveste, şi publicul răbdător va găsi mult material pentru reflecţie”, continuă cronicarul american.

La rândul său, site-ul de cinema independent Indiwire.com îl defineşte ca un ”Thriller care arde la foc mic, dus la extrem” cu scene lungi, filmate aproape de stilul documentar, în care Cristi Puiu dozează cu abilitatea tensiunea.

Aflaţi mai multe despre reprezentanţii României la Cannes de pe cinemas.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News