Franciza, o soluţie pentru magazinele de cartier

Franciza, o soluţie pentru magazinele de cartier

XXL Company vrea să creeze un lanţ puternic de supermarketuri româneşti, care să concureze marii retaileri.

Multe magazine tip supermarket din oraşele din România o duc foarte greu, iar unele chiar au dat faliment din cauză că nu pot face faţă concurenţei marilor lanţuri de retail care se extind cu repeziciune. După principiul că afacerile mici din domeniu care nu sunt organizate şi nici conduse unitar sunt condamnate la faliment, firma românească XXL Company propune un sistem de franciză care vrea să creeze un lanţ de magazine româneşti capabil să concureze cu giganţii de pe piaţă.

Firmele care încearcă să reziste singure „nu dispun de forţa de negociere a unor condiţii comerciale favorabile în relaţia cu furnizorii, nu-şi pot optimiza costurile de transport, de merchandising sau de promovare“, consideră Daniel Fădur, coordonatorul proiectului de extindere a francizei. Proiectul este supravegheat de un fond de investiţii britanic, care finanţează investiţia în stocul de marfă. Preferinţă pentru nespecialişti

Până în prezent, francizorul a semnat peste 20 de contracte cu oameni de afaceri din Constanţa, Iaşi, Arad, Vâlcea, Bihor şi Alba şi este în discuţii cu alte 200 de firme. Francizatul ideal pentru XXL este, în mod paradoxal, „agentul economic care nu a mai prestat activităţi de retail în domeniul alimentar“, deoarece aceste firme sunt dispuse să se adapteze uşor sistemului, ne-a spus Daniel Fădur.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fiind la început de drum, francizorul vrea să atragă cât mai mulţi întreprinzători şi oferă condiţii relaxate pentru primii 100 francizaţi: scutirea de plata taxei de licenţă de 50.000 de euro. Tot pentru cei care semnează contractul în această perioadă, redevenţa de 3% din cifra lunară de afaceri se plăteşte după două luni de la semnarea contractului.

Datorită volumelor mari negociate de francizor cu angrosiştii, francizaţii XXL cumpără produse alimentare şi nealimentare (produse de menaj, cosmetice etc.) cu reduceri cuprinse între 5% şi 40% comparativ cu preţurile pe care le plătesc alte magazine, susţine reprezentantul afacerii. Acest lucru permite preţuri mai mici la raft şi marje de profit mai mari.

Francizatul nu trebuie să investească decât în locaţie, training şi logistică, deoarece primul stoc de marfă, estimat la 150.000-300.000 de euro, în funcţie de suprafaţa magazinului, reprezintă investiţia companiei XXL. Francizorul îşi va primi banii abia după ce magazinul va vinde produsele.

Afacerea va fi lansată oficial doar după ce mai multe magazine vor fi grupate într-o zonă, pentru a optimiza costurile. Până la sfârşitul anului, Daniel Fădur se aşteaptă la o reţea de cel puţin 200 de magazine XXL. ISTORIC

De la taximetrie la supermarket XXL Company SRL a fost înfiinţată în 1996 de un tânăr absolvent de drept, Daniel Fădur. Deşi a fost creată la Suceava, principalele activităţi le-a avut în Bucureşti. La început, firma a importat produse nemţeşti de menaj. Din cauză că distribuitorii şi magazinele întârziau cu plăţile, compania s-a reprofilat pe o activitate mai profitabilă: taximetria.

De la şapte maşini, în 1999, numărul de taximetre a crescut până la 400 în 2000. Strategia care a adus succesul afacerii de taximetrie a fost „kilometrul de 1.000 de metri“. Pe atunci, din cauza tarifelor enorme practicate de taximetrişti, clienţii nu aveau încredere în aparatul de taxat şi negociau cursa înainte de pornirea motorului.

Afacerea a fost vândută unui investitor grec şi, ulterior, nu a avut prea mult succes. După ce concernul REWE a deschis în România mai multe magazine sub brandul XXL, compania a luptat în instanţă şi a câştigat această marcă pe care o înregistrase încă de la înfiinţare. Afacerea actuală a XXL Company este operarea în sistem de franciză a supermarketurilor de cartier.