Fotbalul lui Mitică: Fani bătuţi, patroni cocoloşiţi

Fotbalul lui Mitică: Fani bătuţi, patroni cocoloşiţi

În timp ce Gigi Becali este lăsat să jignească după cum îl taie capul, suporterii români se lovesc de cenzura impusă de preşedintele LPF.

Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, şi-a făcut din nou de cap, cu complicitatea televiziunilor (de această dată a fost vorba despre Digi Sport).

La finalul meciului de joi dintre FCM Târgu-Mureş şi Steaua (scor 1-0), grobianul finanţator a folosit un vocabular de mahala în legătură cu Ion Crăciunescu, şeful CCA. "Crăciunescu s-a sclerozat"

"E clar că are interes să ia CFR titlul! Trebuie să ne punem de acord să nu-l mai acceptăm pe Crăciunescu, să aducem arbitri străini şi apoi să-l dăm afară de la CCA. Crăciunescu s-a sclerozat, se duce pe la TV şi râde, zici că a dat în mintea copiilor", a tunat Becali.

Ion Crăciunescu a plâns după ce Gigi l-a sunat şi l-a înjurat de mamă. Stelistul a recunoscut cu nonşalanţă că l-a jignit pe fostul arbitru. "Da, l-am înjurat pe Crăciunescu, de ce vă miraţi atâta, ce, nu merită? Foarte bine i-am făcut, o javră de om!". "Pe Balaj să-l trimitem la puşcărie"

Fostul oier nu l-a iertat nici pe Cristi Balaj, arbitrul jocului de la Târgu-Mureş. "Să dăm de pe acum titlul CFR-ului, iar pe Balaj să-l trimitem la puşcărie! De ce trebuie să bag eu milioane de euro în fotbal, iar Balaj să ia sute de mii de euro de la CFR? Nu e clar că e corupt, că a luat bani de la unguri?".

Reprezentaţia lui Becali a avut loc la Digi Sport, televiziune care riscă să fie sancţionată de CNA fiindcă a propagat excesiv ieşirile lui Becali, fără a interveni (regulile spun că trebuie întreruptă convorbirea telefonică). "Corleone" e fanul circului dezgustător

Gigi Becali a devenit cu timpul regele neîncoronat al limbajului suburban. Niciunul dintre ceilalţi oameni de fotbal (Marian Iancu, Adrian Porumboiu, Adrian Mititelu) care au mai pierdut măsura decenţei nu se compară cu stelistul. Machedonul jigneşte nestingherit, cu acordul tacit al conducătorilor fotbalului românesc.

Comisia de Disciplină a LPF nu poate sau nu vrea să ia măsuri împotriva derapajelor verbale ale acestuia. În 2010, respectivul organism l-a sanc­ţionat pe Becali de două ori. Suspendările au cumulat 18 luni, iar amenda pecuniară a însumat 450.000 de lei. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că Gigi nu intră sub incidenţa instanţelor sportive, deoarece nu are calitate oficială!

Mai mult, Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, a acreditat ideea că "circul de la televizor vinde fotbalul românesc". Astfel, "Corleone" a încercat să-l disculpe pe Becali, după atacurile de joi şi l-a atacat şi el pe Ion Crăciunescu.

"Nu înţeleg de ce Crăciunescu l-a trimis fix pe Balaj la meciul Stelei! A fost aiurea din partea celor de la comisie să-l aleagă pe Balaj".

Nici din partea FRF nu există reacţie faţă de comportamentul lui Becali.

Anul trecut, Mircea Sandu a înfiinţat Comisia de Etică, cu scopul de a sancţiona personaje ca Becali. Forul respectiv nu a avut însă activitate şi nici măcar nu mai funcţionează.

"Noi trebuia să ne adunăm atunci când există o sesizare. Nu am avut până acum", ne-a spus solistul Dan Bittman, membru al comisiei.

În acest peisaj, suporterii care protestează pe stadioane împotriva lui Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu fie şi doar cu mesaje ironice sunt bătuţi şi amendaţi. Fanii trebuie să folosească tot felul de tertipuri lingvistice, pentru a-şi manifesta dispreţul faţă de cei doi conducători ai fotbalului românesc. "Se instigă la violenţă!", ţipă "Corleone".

CENZURĂ. Suporterii nu sunt lăsați să protesteze nici cu texte inocente FOTO: OCTAVIAN COCOLOȘ 450 de mii de lei este suma cu care a fost sancţionat patronul Gigi Becali, în 2010, de Comisia de Disciplină a LPF MITOCĂNIILE LUI GIGI BECALI

"M-am cer tat şi cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat!"

"A vrut să mă execute, am văzut un talent de escroc internaţional, de mare parşiv, că jignesc gloriile Stelei... Hagi are caracter zero, caracter murdar."

"Am avut o discuţie golănească cu Marian Iancu, pentru că aşa s-a purtat şi el cu mine. Dacă mă mai atacă, o să vadă el! Să vedem cine e mai şmecher!"

"Gică Hagi este acelaşi prieten pe care l-am avut mereu, chiar dacă ne-am jignit sau ne-am înjurat."

"Dau câteva milioane de dolari şi îi terminăm pe homosexuali!"

"Adrian Mititelu minte şi fabulează prea mult. El nu ar fi prost şi idiot, dar fabulând mult se aruncă singur în derizoriu."

"Nicu Badea e un fost securist şi un comunist, care n-are sare şi piper, şi pe Dragoş Săvulescu l-a prins nevasta cu un bărbat în pat!"

"Prunea este cancerul fotbalului românesc, dar nu putem constesta prezenţa lui pe banca tehnică."

"George Copos e un nenorocit, un ţigan de doi lei, care a făcut în viaţa lui numai măgării. Dacă ţinea la cineva în viaţa lui, făcea şi el un act de caritate. Dădea şi el 13 lei la un cămin de bătrâni."

"Dacă nu ai bani miroşi a prost!"

"Nu i-am jignit pe Mureşan şi pe Paszkany, ei asta sunt. Unul e comunist şi se dezice de comunism, iar celălalt - un ţăran. Sunt prea proşti pentru mine."

"Eu sunt doar prietenos cu Mircea Sandu, dar nu sunt supusul nimănui, nici al lui Băsescu, nici al lui Obama, ci doar al lui Dumnezeu."

"Eu orice spun, pac, se reproduce. Se preia. De ce? Pentru că am harul lui Dumnezeu." <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ukylIzlpWag" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/fKtklTNhzEM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/wsiUiKMgHdI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Citiţi şi:

  • Sandu și Dragomir, trimiși la coafor!

Ne puteți urmări și pe Google News