Autocarul în care se aflau aceştia s-a răsturnat în sud-vestul ţării, informează Le Figaro, citând Federaţia Franceză de Fotbal (FFF).
În urma impactului, opt componenţi ai echipei naţionale de fotbal Under-16 ani a Franţei au fost răniţi. Echipa Franţei se afla în Turcia pentru a participa la un turneu amical. Autocarul, care transporta selecţionata franceză de la hotelul său din staţiunea balneară Marmaris spre oraşul Mugla, aflat în apropiere, unde fotbaliştii urmau să joace cu Azerbaidjan în cadrul Aegean Cup, s-a răsturnat pe şosea, au precizat surse locale. Potrivit FFF, vehiculul "a derapat pe carosabilul alunecos, după care s-a răsturnat".
Recomandările noastre