Fost premier islandez, deferit justiţiei pentru prăbuşirea sistemului financiar naţional

Fost premier islandez, deferit justiţiei pentru prăbuşirea sistemului financiar naţional

Parlamentul de la Reykjavik a decis ieri să îl trimită în faţa unui tribunal special pe fostul premier conservator Geir Haarde sub acuzaţia de "neglijenţă" care a dus la prăbuşirea sistemului financiar islandez în octombrie 2008, scrie France Presse.

În vârstă de 59 de ani, Haarde a demisionat din fruntea executivului în ianuarie 2009 pentru a se trata de cancer. Ajuns la putere în 2006, el a fost resintalat în funcţie în 2007 după victoria Partidului Independenţei, formaţiune conservatoare şi eurosceptică.

Conform legislaţiei islandeze, fostul premier riscă până la un an de închisoare şi o amendă dacă este găsit vinovat de magistraţi. Parlamentul a decis însă să nu îi tragă la răspundere şi pe trei foşti miniştri din cabinetul lui Haarde, printre care cel al Finanţelor. Tribunalul special, format din 15 membri, şase dintre ei simpli cetăţeni aleşi de parlamentari, nu a mai fost convocat niciodată în istoria ţării.

Mulţi islandezi, care şi-au văzut peste noapte economiile spulberate, i-au reproşat lui Haarde în momentul demisiei că nu a luat măsuri ferme mult mai devreme pentru a preveni colapsul principalelor trei bănci din ţară, Glitnir, Kaupthing şi Landsbanki. Criza care a lovit statul nordic a generat numeroase proteste ale cetăţenilor nemultumiţi, a dus la căderea guvernului şi a afectat grav economia ţării dupa prăbuşirea monedei naţionale. Haarde a declarat însă că acuzaţiile care îi sunt aduse au iz de persecuţie politică.

Ne puteți urmări și pe Google News