În timp ce Fondul ne atenţionează să respectăm termenele, Lucian Bode afirmă că vom rediscuta lista companiilor de pe lista de vânzare.
Termenul asumat de autorităţile române pentru privatizarea unor companii de stat şi pentru selectarea managerilor privaţi la altele se apropie de final. Cu toate acestea, rezultatele concrete sunt puţine, iar Guvernul pune pe seama intermediarilor paşii care vor fi urmaţi şi termenele pentru privatizarea societăţilor de stat.
Lucian Bode, ministrul Economiei, a declarat, ieri, că Guvernul va rediscuta cu oficialii FMI lista companiilor de stat care vor fi privatizate şi listate la bursă, iar ordinea în care aceste societăţi vor fi vândute va depinde de propunerile intermediarilor selectaţi. "Intermediarii ne vor spune ordinea în care le vom privatiza sau lista la bursă", a declarat Bode. Două reuşite, multe aşteptări
Potrivit acordului cu FMI, până la finele acestei luni, statul român trebuie să vândă Oltchim şi Cupru Min şi să listeze 15% din acţiunile Transelectrica şi un procent similar din Transgaz. Doar două obiective au fost atinse.
Tot până la sfârşitul lui aprilie, Guvernul trebuie să selecteze intermediarii pentru vânzarea unui pachet minoritar din Poşta Română şi pentru vânzarea a 20% din acţiunile Tarom.
Aprilie e termenul şi pentru selectarea consultan-ţilor juridici pentru listarea a 10% din Hidroelectrica şi a 10% din Nuclearelectrica, privatizarea Electrica Serv, Electrica Furnizare şi a CFR Marfă. "Următoarele companii ale căror acţiuni vor fi listate sunt Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica.“ LUCIAN BODE, ministrul Economiei
PROCEDURĂ
Cât mai durează selecţia managerilor privaţi
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional menţionează în cel mai recent raport despre România că "multe dintre măsurile menite să îmbunătăţească viabilitatea companiilor de stat au fost implementate; cu toate acestea, paşii necesari pregătirii pentru privatizare a unor companii întârzie".
Potrivit aceluiaşi raport, Ministerul Economiei trebuie să selecteze manageri privaţi pentru o serie de companii până la sfârşitul lunii aprilie. Primele societăţi de stat care ar trebui să aibă manageri privaţi în termenul menţionat sunt Oltchim, Hidroelectrica, Electrica Furnizare şi Romarm.
Reprezentanţii Ministerului Economiei spun că noii directori generali ai acestor companii vor fi numiţi la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai. Asta în condiţiile în care procedura de selecţie a acestora este deja mult întârziată. Citiți și:
- Lucian Bode, ministrul Economiei: Romgaz, următoarea pe lista privatizărilor pe bursă
- Fondul Proprietatea privatizează companiile de stat înaintea Guvernului