Florinel Coman s-ar putea să nu mai plece foarte curând în Qatar, la Al-Duhail

Florinel Coman s-ar putea să nu mai plece foarte curând în Qatar, la Al-DuhailFlorinel Coman. Sursa foto: Facebook

Jucătorul FCSB, Florinel Coman (26 de ani) este subiectul unui potențial transfer la echipa qatareză Al-Duhail. Joi, patronul FCSB, Gigi Becali (65 de ani) s-a aflat la discuții cu reprezentanții clubului de fotbal Al-Duhail.

Florinel Coman ar putea să nu mai fie dorit la Al-Duhail

În februarie, Becali anunța că nu mai are cum să-l oprească din drum pe Florinel Coman și că va trebui să plătească clauza, în valoare de 5 milioane de euro, prevăzută în contractul jucătorului. Numai că, între timp, se pare că lucrurile s-a schimbat iar qatarezii au încercat să scadă prețul.

Fostul fotbalist Florin Bratu, prezent în studioul Fotbal Club, s-a arătat sceptic în ceea ce privește intențiile celor de la Al-Duhail, având în vedere că după răzgândirea qatarezilor, negocierile cu aceștia rămăseseră în aer. Prin urmare, nu ar fi o surpriză dacă transferul lui Coman la echipa dinQatar nu ar mai avea loc.

"Mie mi se pare că e ceva la mijloc care nu se leagă. În condițiile în care acum o lună-două vorbeam că pleacă sigur, iar acum nu se mai dau acei bani, în condițiile în care acolo sunt salarii de zeci de milioane... Acolo sunt Coutinho, Galtier.

Stăm și nu dăm 5 milioane pe Coman, care pentru ei e, cum spun englezii, peanuts (n.r. mărunțiș). Ori nu mai vor să-l ia, părerea mea, ori vor în anumite condiții. Așa sună! Când vrei un jucător, dai banul, îl iei și ai plecat. Când ai clauză de reziliere, e aproape clar că nu poți negocia", a declarat Bratu.

Ce a declara Gigi Becali, după negocierile cu Al-Duhail

"Am negociat cu ei, au zis să dea banii în rate. Au zis să dea 3.5 milioane, patru în funcție de meciuri jucate, că ei riscă, că jucătorul la națională nu prea a funcționat. Le-am zis că trebuie să riști, dacă vrei.

Am ajuns la o concluzie. Au zis să dea patru milioane și pe urmă să dea în funcție de meciuri. Am zis de ce să dea patru? Să dea doar 3.5 milioane. Păi cum? Dați 3.5 acum și în septembrie încă 1.5.

Dacă mă calific, nu mai dați nimic, că eu iau 50 de milioane, nu mai am nevoie de 1.5. Las 1.5 doar ca să-l am pe el în calificări, dar, dacă nu mă calific, vreau banii.

Astea două propuneri sunt. O să transmită mai departe și o să zică da sau nu. Mai sunt două propuneri. Cu alte cuvinte, Florinel rămâne în preliminarii, până în play-off. E ori patru milioane și încă 500.000 cu 500.000 (n.r. ca bonusuri), ori 3.5 cu 1.5.

Ei au zis 'cum să dau banii dacă nu te califici?'. Dacă nu mă calific, dați banii! Dacă mă calific eu el, vă scad 1.5, nu mai dați.

Banii să fie 5 milioane în cap. Ei, domnule, că cutare, că nu știu. Eu nu vreau să-l dau, jucătorul face 10 și voi vreți să negociați 5. Dacă ei dau direct 5, nu mai am ce face. Există și varianta asta.

Ei sunt miliardari, dar tot vor să economisească bani. Știi ce înseamnă un milion și jumătate? Eu am bani, dar știu ce înseamnă chiar și 50.000, sunt bani mulți de tot", a declarat Gigi Becali.