Protest spontan la Ministerul Agriculturii, în timpul negocierilor cu oierii

Protest spontan la Ministerul Agriculturii, în timpul negocierilor cu oieriiCioban. Sursa foto: Angela Forker | Dreamstime.com

După două ore de discuții, întâlnirea dintre Florin Barbu, ministrul Agriculturii, și reprezentanții asociațiilor oierilor s-a încheiat. În cadrul acestor negocieri, s-au abordat și soluționat diverse probleme cruciale din domeniu, de la alocarea subvențiilor pentru anul 2024 și fondurile europene destinate sectorului, până la aspecte precum colectarea și prelucrarea lânii, procesul de tundere și activitățile de pășunat.

Chiar dacă toți reprezentanții asociațiilor prezenți la discuțiile cu Florin Barbu au afirmat că sunt mulțumiți de rezultatele obținute în urma negocierilor cu ministrul, în timpul declarațiilor de presă, mai mulți crescători de oi au inițiat un protest spontan în jurul sediului Ministerului.

Oierii au blocat traficul cu mașinile, au claxonat și au cerut plata subvențiilor din sector pentru luna decembrie.

Florin Barbu acuză că oierii protestatari nu reprezintă sectorul

Întrebat cu privire la protestul spontan desfășurat în jurul Ministerului Agriculturii, Florin Barbu a subliniat că întregul sector ovin a fost reprezentat în cadrul discuțiilor oficiale.

Astfel, cei din afara acestui grup nu pot fi considerați reprezentativi pentru întregul sector, indiferent de cum se autointitulează – fie că se numesc oieri sau ciobani.

Cei de afară cer subvenţionarea accizei la benzină, nu sunt fermieri. Tot sectorul ovin reprezentativ este aici, nu sunt afara oieri, ciobani. O spun clar: subvenţiile sunt plătite de către Ministerul Agriculturii şi APIA, 95%.

Că există 5% persoane care nu şi-au adus documente sau au alte suprapuneri de parcelă, pentru că atunci când ai subvenţii şi ai o fermă şi în vegetal şi în zootehnic trebuie aduse nişte documente care să clarifice în sprijinul cuplat, fie că vorbim la vaca de lapte, fie că vorbim la oaia de lapte, trebuie să ai documentele justificative privind valorificarea”, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Florin Barbu a mai evidențiat că subvențiile vor fi acordate până la data de 31 martie, așa cum s-au efectuat în fiecare an, fără probleme semnificative în această privință.

„Probabil afară sunt taximetrişti”, a mai sugerat ministrul.

În plus, membrii asociațiilor din domeniul ovin și caprin au menționat că cei care protestează în prezent nu sunt membri ai organizațiilor lor.

Florin Barbu

Florin Barbu, ministrul Agriculturii. Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Ministrul Agriculturii a început să recite din Mihai Eminescu

În timp ce oierii protestau, ministrul Agriculturii a evidențiat că data de 15 ianuarie, dedicată celebrării poetului Mihai Eminescu, reprezintă o zi care i-a adunat pe toți la masă și i-a unit.

Astăzi este ziua poetului Mihai Eminescu. Eminescu a spus un lucru foarte important: prin unire e tărie. Şi cred că toţi fermierii care sunt astăzi aici, atât din asociaţii, cât şi persoane fizice, asta ne-a adus pe toţi la masă, ne-a unit.

Sunt sigur că, în continuare, împreună cu fermierii din toate zonele, printr-o unire corectă, putem fi puternici, putem fi mai buni şi, mai mult de atât, îmi doresc ca România să devină un exportator către toate statele din Uniunea Europeană şi din piaţa mondială şi sunt sigur că împreună putem face acest lucru”, a declarat Florin Barbu.

În încercarea de a aborda provocările din sectorul agricol, ministrul Agriculturii are programate întâlniri pentru ziua de luni și marți cu reprezentanții asociațiilor de fermieri, procesatori și retaileri. Scopul discuțiilor este de a examina problemele actuale, măsurile de sprijin și opțiunile de finanțare disponibile, potrivit Agerpres.

Florin Barbu îi roagă pe fermieri să înceteze protestele

În același timp, ministrul Agriculturii i-a îndemnat luni pe fermierii care blochează accesul în Craiova și în alte orașe din țară să se retragă și să se întoarcă acasă.

Protest

Fermieri, protest. Sursa foto: Inquam/Octavian Ganea

Eu rog pe toți fermierii să meargă acasă, pentru că (pentru - n.r.) toate revendicările solicitate Guvernului și Ministerului Agriculturii banii au fost și sunt prinși în bugetul Ministerului Agriculturii.

Pentru că e pentru prima oară în ultimii 30 de ani când Ministerul Agriculturii are 2% din PIB-ul României”, a spus Florin Barbu.