Kate McKay (Meg Ryan) locuieşte în New York împreună cu fratele ei, actor în devenire. Tânăra, pragmatică şi dură, face tot posibilul să reuşească în lumea publicităţii, aşa că nu are timp de sentimentalisme.

În apartamentul de deasupra lor, locuieşte Stuart, fostul iubit al lui Kate. Pasionat de ştiinţă, el descoperă că de pe podul Brooklyn se pot face salturi în timp. În cursul unei astfel de experienţe, el "aterizează" în anul 1870, în casa aristocratului Leopold Alexis Elijah Walker Gareth Thomas Mountbatten (Hugh Jackman), al treilea duce de Albany, a cărui datorie de burlac este să rezolve problemele financiare ale familiei printr-o căsătorie avantajoasă. Stuart reuşeşte să facă nişte fotografii, dar când vrea să fugă este urmat de Leopold, care, fără voia sa, ajunge… în secolul XXI. Aici o cunoaşte pe reticenta Kate, pe care o va învăţa se bucure din nou de micile plăceri pe care le poate oferi viaţa. La rândul său, ea îl va ajuta să-şi împlinească vise pe care le credea imposibile. Lucrurile se complică atunci când unchiul lui Leopold îi găseşte mireasa perfectă (posesoarea unei averi impresionante), iar Kate este propusă spre avansare.

Nominalizat la Globul de aur pentru acest rol, Hugh Jackman a luat lecţii de etichetă, de dans şi de călărie.

20.20 – ANTENA 1
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/zpSlJaP2sHw?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>