Fericirea vine târziu

Fericirea vine târziu

SONDAJ. Cu cât înaintează în vârstă, cu atât americanii se declară mai fericiţi, potrivit unui studiu realizat de sociologii de la Universitatea din Chicago.

La fiecare zece ani, şansele de creştere a stării de fericire cresc cu 5%, potrivit cercetării, care arată că 33% dintre americani s-au declarat fericiţi la 88 de ani, faţă de 24% dintre cei care au în jur de 20 de ani. Studiul constată că aceste rezultatele au la bază ideea că cei vârstnici au învăţat să-şi reducă în timp aşteptările şi să se mulţumească cu propriile realizări. Un studiu separat a arătat, de asemenea, că 75% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 57 şi 85 de ani socializează cu vecinii sau se implică în activităţi voluntare ori religioase săptămânal.