Falimentul care a speriat lumea afacerilor. Povestea fiului de țăran care a construit un imperiu de miliarde

Falimentul care a speriat lumea afacerilor. Povestea fiului de țăran care a construit un imperiu de miliarde

În anul 2003, unul dintre cele mai mari scandaluri financiare din istorie a izbucnit odată cu falimentul Parmalat. Cea mai mare companie de produse lactate din Italia. Povestea a implicat o schemă de fraudă masivă, care se desfășura de ani de zile, incluzând contabilitate falsă, delapidare și declarații false către investitori. Scandalul Parmalat a zguduit economia italiană și a provocat indignarea generală a opiniei publice.

Falimentul Parmalat, o companie de miliarde

În decembrie 2003, compania a anunțat că a descoperit o gaură în conturile sale de aproximativ 4 miliarde de euro. Dezvăluirea a șocat investitorii, care aveau încredere în reputația solidă a firmei. Pe măsură ce ancheta a avansat, a devenit clar că Parmalat se angajase în activități frauduloase de ani de zile, folosind un sistem complex de companii offshore fictive și contabilitate falsă pentru a-și ascunde pierderile și a înșela investitorii.

Calisto Tanzi

Parmalat a fost fondată în 1961 de Calisto Tanzi, fiul unui fermier din Italia. Compania a început ca o mică afacere de familie, care vindea lapte pasteurizat. Iar în câțiva ani a devenit una dintre cele mai mari companii de produse lactate din peninsulă. Și-a extins operațiunile la nivel global și a pătruns pe piețele a 30 de țări. Succesul a fost atribuit strategiilor sale inovatoare de marketing, care includeau sponsorizarea echipelor și evenimentelor sportive, precum și capacitatea sa de a produce produse de înaltă calitate la prețuri mici.

O schemă frauduloasă extrem de complexă

Structura financiară era una complexă și implica numeroase filiale și companii offshore. Compania lui Tanzi folosea aceste entități pentru a strânge fonduri și pentru a-și ascunde datoriile față de investitori și autoritățile financiare. Datoriile Parmalat erau atât de mari încât creditorii nu mai puteau să fie plătiți. Așa că în 2003, compania a intrat în faliment. Scandalul Parmalat a fost una dintre cele mai mari fraude financiare din istorie și a dus la pierderi de miliarde de dolari.

sursa: Facebook

Frauda a fost descoperită când Bank of America a refuzat să transfere 4 miliarde de dolari către o filială a Parmalat. Auditorii companiei, Grant Thornton au scos la iveală mari nereguli în conturile Parmalat. Guvernul italian a demarat o anchetă și s-a descoperit că Parmalat crease active fictive și își umflase veniturile pentru a-și ascunde datoriile. Calisto Tanzi și alți directori au fost arestați și acuzați de fraudă, iar activele companiei au fost confiscate de guvernul de la Roma.

Condamnat la ani grei de închisoare

Fondatorul companiei, Tanzi, a fost condamnat la 18 ani de închisoare cu executare. El a murit în 2022, la vârsta de 83 de ani, într-un spital din Parma. Fatală i-a fost o pneumonie. În perioada de glorie, Tanzi reușise să construiască la Parma una dintre cele mai de temut echipe de fotbal din Europa. În anii '90, parmegianii se luptau parte în parte cu granzii AC Milan, Juventus sau Inter Milano. În 2003, cu puțin timp înainte de izbucnirea scandalului, la Parma evoluase și Adrian Mutu.

Ne puteți urmări și pe Google News