Mircea Sandu a fost operat a doua oară

Mircea Sandu a fost operat a doua oară

Dumitru Dragomir dezvăluie că preşedintele FRF a suportat, acum cinci zile, a doua intervenţie chirurgicală. „Naşul” suferă de cancer la colon.

Starea de sănătate a lui Mircea Sandu este din ce în ce mai precară. O confirmă apropiaţii săi. Şeful federaţiei a suferit recent a doua intervenţie chirurgicală, după ce anul trecut a fost diagnosticat cu cancer la colon. Prima operaţie a avut loc la începutul lunii decembrie, iar „Naşul” a susţinut atunci că s-a vindecat complet. Cu câteva zile în urmă, la mai puţin de o jumătate de an de la prima operaţie, Mircea Sandu a fost supus însă unei noi intervenţii chirurgicale, fapt care arată că problemele sale sunt departe de a se fi rezolvat. „Din cât am înţeles, e în stadiul IV, cel mai avansat” „Mircea Sandu a fost operat a doua oară cu patru zile în urmă (n.r. - pe 17 aprilie). Am vorbit cu el, are un tonus bun, e optimist. Operaţia i-a reuşit, e bine. Se simte bine. E ca şi scăpat de cancer. Pe Mircea Sandu să-l mai întrebaţi de sănătate peste 15 ani”, ne-a dezvăluit ieri Dumitru Dragomir, preşedintele LPF. Lisa Sandu, soţia şefului FRF, ne-a declarat acum două zile că se află în străinătate, la Nisa, alături de „Naşul” şi a precizat răspicat că „acesta nu poate vorbi”. Medicii susţin că, dacă o persoană este operată a doua oară în mai puţin de o jumătate de an, situaţia este cu adevărat critică. „Nu pot să vorbesc despre cazul lui Mircea Sandu, pentru că nu cunosc situaţia sa. Pot să vă spun, la modul general, că nu e un semn bun dacă un pacient suferă două intervenţii chirurgicale la doar câteva luni distanţă. Dacă a recidivat atât de rapid, înseamnă ori că boala era într-un stadiu foarte avansat, ori că n-a fost operat bine prima oară. Din câte am înţeles din presă, Mircea Sandu era în stadiul IV, cel mai avansat”, ne-a explicat medicul oncolog Silviu Constantinoiu, de la Spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti. „Nici felul cum arată nu e prea strălucit. Chimioterapia nu atacă selectiv numai celulele cancerigene, ci toate celulele cu rată de multiplicare rapidă”, ne-a mai explicat medicul Silviu Constantinoiu, care dă de înţeles că Sandu suferă cumplit. TRECUT „Corleone” a dezvăluit boala Dumitru Dragomir a vorbit pentru prima dată despre problemele de sănătate ale lui Mircea Sandu într-un interviu acordat pentru EVZ anul trecut, în noiembrie. „Mircea Sandu are cancer şi el recunoaşte asta! E bolnav săracul, face chimioterapie. Nu se ascunde. Nu e cancer la colon, e vorba despre altceva”, ne-a declarat la acea vreme „Corleone”. Chestionat atunci de EVZ, „Naşul” n-a comentat. „Unii au crezut că, dacă am tumoarea aia, gata, m-am dus! Până în 2018, tot eu o să-i conduc, din fruntea federaţiei.“ MIRCEA SANDU, preşedintele FRF, în februarie 2010

Ne puteți urmări și pe Google News