"EXCLUSIV". Cum îl alintă nevasta pe Dan Diaconescu, vremelnicul investitor de la Oltchim!
- Departamentul Eveniment
- 4 octombrie 2012, 22:18
După circul cu privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu face turul televiziunilor. La postul patronat de el sunt date emisiuni în reluare. În care, evident, apare tot el.
Invitat la emisiunea Cancan TV, vremelnicul investitor de la combinatul Oltchim a venit numai cu "exclusivităţi", pe care le dezvăluise, cu câteva ore înainte, la o altă emisiune, tot de cancan. S-a plâns iar că nu doarme de câteva zile, că a ajuns la 58 de kilograme, că Serviciile Secrete îl urmăresc peste tot:"Vă spun astea în exclusivitate!". " Ajung pe la 5-6 dimineaţa acasă, deschid televizorul, citesc ziarele şi mănânc. Mă culc pe la 8 dimineaţa, după ce o duc pe fiica mea la şcoală, şi mă trezesc pe la 9, dacă vor să mă aresteze, sau pe la 10, 11, 16"... Patronul OTV a mai dezvăluit, tot în "exclusivitate", despre traiul în puşcărie. "Eram respectat, nu am plâns niciodată, pentru asta am fost lăudat de cei de acolo". Întrebat de moderator cum îl alintă soţia, şeful OTV a dezvăluit, "exclusiv", că îi zice D sau DD.