EXCLUSIV. "Coreenii nu-şi permit un război în toată regula". Cum ar putea hârtia de turnesol ONU să indice "problema China"

Într-un comentariu oferit la solicitarea EVZ, Scott Snyder - expert în studii coreene la Council on Foreign Relations, cel mai influent think tank de politică externă din Statele Unite ale Americii - explică mecanica intestină a conflictului armat dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, dar şi ipotezele posibilei precipitări a ostilităţilor după ce ieri zeci de obuze au zburat peste graniţa maritimă care desparte cele două ţări.

Tirurile de artilerie ale armatei nord-coreene au zguduit marţi insula sud-coreeană Yeonpyeong, într-un incident deja catalogat ca fiind cel mai tensionat schimb de focuri dintre cele două Corei de la încheierea războiului care a devastat peninsula la începutul anilor '50. Provocările armate la graniţa dintre teritoriile Phenianului şi ale Seulului nu sunt o noutate, dar bombardarea unei insule cu 1500 de locuitori civili schimbă fundamental registrul conflictului. Atacul de marţi, condamnat virulent de cancelariile occidentale şi întâmpinat cu un discurs diplomatic placid la Beijing (singura capitală a cărei voce mai este ascultată la Phenian), vine după ce săptămâna trecută Coreea de Nord a "scăpat" o informaţie capitală: deţine o nouă fabrică de îmbogăţire a uraniului. Escaladarea conflictului din peninsula asiatică, la o jumătate de an după ce nava sud-coreeană Cheonan a fost scufundată de o torpilă nord-coreeană şi într-un moment în care la Phenian se pregăteşte succesiunea lui Kim Jong-Il, conturează un viitor fără prea multe speranţe de pace pentru cele două ţări. E un război iminent în Peninsula Coreeană? Sunt cele două ţări dispuse să-şi asume toate riscurile colaterale unui conflict deschis? Şi, până la urmă, cui aparţin deciziile politice în regiune: părţilor beligerante sau super-aliaţilor SUA şi China? Scott Snyder (foto jos), director al Center for US-Korea Policy din cadrul Asia Foundation şi expert în studii coreene la Council on Foreign Relations - cel mai influent think tank de politică externă din Statele Unite ale Americii - explică pentru EVZ metabolismul unui conflict cu bătaie lungă. FOTO: Council on Foreign Relations

• Incidentul ridică întrebări dificile cu privire la accentuarea comportamentului provocator al Coreei de Nord. În primul rând, cum va reuşi Sudul să adopte o poziţie fermă împotriva acţiunilor Nordului fără a alimenta suplimentar tensiunile şi fără a crea costuri pe care Seulul nu e dispus să le plătească? Poziţia nord-coreeană, conform căreia tirurile de artilerie au venit ca răspuns la exerciţiile militare sud-coreene desfăşurate în zona insulei Yeonpyeong, e inconsistentă şi disproporţionată, indiferent de unitatea de măsură pe care o utilizăm. Pe de altă parte, după scufundarea navei Cheonan, ministerul apărării sud-coreean a susţinut că va răspunde în forţă viitoarelor provocări, iar o comisie de specialitate chiar a dezbătut atunci utilitatea atacului preventiv, sub argumentul "disuasiunii active". Şi totuşi, celor o sută de obuze nord-coreene li s-a răspuns ieri doar cu 80 de tiruri de artilerie dinspre Sud şi cu încă un avertisment din partea Seulului că "o ripostă colosală va fi necesară pentru a face Nordul incapabil să ne mai provoace". Având însă în vedere eforturile eşuate de a plasa, în mod formal, responsabilitatea scufundării navei Cheonan în sarcina Phenianului, e puţin probabil ca avertizările suplimentare să fie luate în seamă de Nord. Iar o ripostă în toată regula riscă un scenariu al ostilităţilor peste limita pe care Sudul pare dispus să şi-o asume.
• În al doilea rând, dispoziţia nord-coreeană de a extinde registrul provocărilor, în ciuda propriilor vulnerabilităţi în faţa unui posibil contraatac, sugerează faptul că eforturile conjugate SUA-Coreea de Sud de a descuraja asemenea acte nu sunt credibile în ochii Phenianului. Cu alte cuvinte, Coreea de Nord a estimat că daunele produse de o asemenea provocare sunt gestionabile. Nici Nordul, nici Sudul nu-şi permit un război în toată regula. Dar înclinaţia Nordului de a-şi asuma riscurile escaladării conflictului arată că, din perspectiva regimului lui Kim Jong-Il, pericolele estimate sunt tolerabile şi pot furniza o poziţie mai bună în raport cu propriul orizont de aşteptare al Phenianului, care simte regresul.
• În al treilea rând, lărgirea paletei de provocări ar putea indica o schimbare la nivelul psihologiei regimului din Coreea de Nord, schimbare asociată cu deţinerea unei arme care asigură capacitatea de disuasiune nucleară. Phenianul simte că poate să-şi asume riscuri sporite bazându-se pe sentimentul că propriile mijloace nucleare ridică miza oricărui contraatac venit din partea Statelor Unite şi Coreei de Sud. Această perspectivă transformă sarcina descurajării efective a acţiunilor Nordului într-una extrem de dificilă.
• Impunerea unei rezoluţii ONU care să aducă noi sancţiuni Nordului ar putea fi necesară pentru a testa dacă, în prezent, comunitatea internaţională se confruntă cu "problema Coreea de Nord" sau cu "problema China". Fără cooperarea Beijingului în "tratarea" problemei, Statele Unite şi aliaţii săi au în faţă un cu totul alt set de opţiuni. Cu cât această dilemă asupra posibilelor măsuri care ar putea fi luate e clarificată mai repede, cu atât mai bine.