Întrucât din cuprinsul art. 202, al. 4 C.proc.pen. reiese că măsurile preventive sunt ierarhizate în funcţie de gravitatea lor, având în vedere şi hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza McKay c. Marii Britanii în care s-a statuat că înainte de a se lua măsura privativă de libertate a arestării preventive, care reprezintă maximul de ingerinţă în dreptul la libertate al inculpatului, trebuie analizată posibilitatea luării unor măsuri restrictive de libertate mai puţin grave, arătăm că măsurile controlului judiciar, respectiv arestului la domiciliu, nu sunt suficiente, din motivele prezentate detaliat anterior, nefiind proportionale cu scopul urmărit prin dispunerea măsurii preventive, în speţă mentinerea ordinii publice şi înlăturarea unei stări de pericol pentru aceasta, după cum am descris anterior, cu atât mai mult cu cât inculpata a săvârșit infracțiunea în prezent fiind constatată în flagrant delict, deci nu în urmă cu o perioadă îndepărtată, existând posibilitatea rezonabilă ca aceasta, profitand de aceiași functie să săvârșească infractiuni similare și în viitor.
Luarea măsurii arestarii preventive este în interesul bunei desfășurari a urmăririi penale, întrucat în cauza se impune efectuarea în continuare printre altele, a următoarelor activitaţi: audierea de martori, analiza înscrisurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, redarea altor convorbiri telefonice relevante etc.
Privarea de libertate a inculpatei PINTEA SORINA este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Raportat la împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale cu siguranţă gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică.
Ne puteți urmări și pe Google News
Aşa cum s-a statutat în mod constant de Jurisprudenta CEDO, măsura arestării preventive este o măsură excepţională, astfel că luarea şi menţinerea ei, trebuie dispusă doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată, însă, ca un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, daca se bazeaza pe fapte de natura să arate ca eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică.
Este adevarat ca pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasătură esențiala a infractiunii, dar aceasta nu înseamna ca în aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facuta abstractie de gravitatea faptei.
Sub acest aspect se constată că în speta existenta pericolului public rezultă din însuşi pericolul social al infractiunii pentru care este cercetată inculpata, avandu-se în vedere reactia publica la comiterea unor astfel de infractiuni și posibilitatea comiterii unor fapte asemanatoare chiar de către aceiași inculpată care a demonstrat un nivel ridicat de perseverență infracțională și dezinvolutură, ușurință deosebită în săvârșirea faptei.
Prin urmare la stabilirea pericolului public avem în vedere date legate de persoana inculpatei, în speţă manager de spital public, fost ministru al sănătății, cât și date referitoare la fapta, date care în speță sunt de natura a crea un sentiment de insecuritate, credinta că justitia nu actioneaza indeajuns împotriva infractionalitatii, în lipsa luarii masurii arestarii preventive pentru fapte cu adevărat grave, astfel cum este cazul în acest dosar.
Din această perspectivă se reţine că, lăsarea în libertate a inculpatei nu ar duce la îndeplinirea exigenţilor art 202, al. 1 C.pr.pen. întrucât s-ar crea impresia atât inculpatei cât şi celorlalţi destinatari ai legii penale că un asemenea comportament este îngăduit fără luarea unei masuri ferme din partea autorităţilor şi în acest mod s-ar crea o stare de profundă nemulţumire şi de temere, tulburându-se starea de normalitate denumită de legiuitor „ordine publică”.
Având în vedere că măsura arestării preventive este necesară în interesul urmăririi penale pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ea fiind totodata în acord cu prevederile și jurisprudenta CEDO, fiind vorba despre o ingerinta a autoritatilor într-un drept fundamental, însă o ingerinta necesară întro societate democratica, ce urmareste un scop legitim, este prevazută de lege si se caracterizeaza prin proportionalitate prin raportare la scopul urmarit, în temeiul art.224, al.1 CPP rap. la art. 223, al.2 CPP
Solicităm judecătorului de drepturi și libertăți
Recomandările noastre
