EVZ CHIŞINĂU. Pregatiti pentru exod! Elevii au mers la "târgul oportunităţilor" pentru a afla cum pot pleca din ţară
- Cristina Bruma
- 24 ianuarie 2014, 08:29
La Chişinău, s-a organizat pentru a doua oară "Târgul oportunităţilor pentru elevi", care are drept scop informarea tinerilor despre studii, burse şi programe. În acest an, însă, elevii, mai mult ca niciodată, au venit să se intereseze cum pot pleca din Moldova. Studiile în străinătate reprezintă visul fiecărui elev.
Târgul din acest an a fost unul mai bogat în reprezentanţi şi programe. "Mulţi elevi, după ce absolvă liceul, nu cunosc ce oportunităţi au, unde vor să meargă, iar dacă îşi doresc să plece peste hotare, cum pot aplica pentru o bursă. La această ediţie avem 26 de invitaţi, dintre care nouă sunt universităţi din Chişinău. Scopul nostru a fost să-i adunăm sub acelaşi acoperiş atât elevii, cât şi reprezentanţii universităţilor", spune Mihai Priguza, reprezentant AIESEC, cei care au organizat evenimentul. Universităţile au venit cu ce au mai bun Universităţile din Moldova au venit cu cele mai importante oferte ca să le arate elevilor că aici se vor dezvolta cel mai bine. "Avem ciclul I licenţă, la care se studiază 3-4 ani, în funcţie de specialitate. Avem mai multe facilităţi. De exemplu, sunt reduceri la taxa în bază de contract şi studii gratis pentru copii cu dizabilităţi, orfani sau ai căror părinţi sunt veterani. În cazul în care examenele sunt susţinute pe notele 9 şi 10, se oferă 10% reducere din contractul de studii. Deja de fiecare în parte depinde ce vrea să facă în viaţă", spune Ana Chicu, reprezentanta Universităţii Cooperatist Comerciale din Moldova. Alte instituţii se bazează pe faptul că sunt unice în Moldova, cum ar fi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP). "În general, fiecare se străduieşte să-şi urmeze chemarea în viaţă, pentru că astfel este cu mult mai uşor să te realizezi. Şi dacă simţi că ai vocaţie pentru muzică, pentru teatru, pentru dans, evident că elevul va alege să vină la noi", spune Vera Mereuţă, profesor universitar, decan adjunct la Facultatea de teatru, film şi dans. Dânsa mai adaugă că studenţii buni au bursă, cămin, spaţii de studii, însă şi-ar dori mai multă calitate din toate punctele de vedere. "Contractele, mă rog, nu sunt nici prea scumpe, nici prea ieftine, dar atunci când elevul asta îşi doreşte şi îşi vede aici carierea lui de o viaţă, atunci părinţii îl ajută", afirmă Vera Mereuţă. Limba coreeană, la putere Printre ofertele mai puţin obişnuite la acest târg al oportunităţilor, a fost prezenţa Centrului de Cultură şi Limbă Coreeană "Se Jong", din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. "Noi le oferim elevilor posibilitatea să-şi aleagă o facultate de limbi străine, ca să înveţe a doua limbă - coreeana. În cazul elevilor care nu îşi fac studiile la ULIM, au de asemenea oportunitatea să vină la cursurile noastre, care sunt gratis. De asemenea, elevii au posibilitatea să viziteze şi să înveţe în Coreea de Sud timp de un an de zile", afirmă Dumitriţa Furtună. Elevii vor cu toţii la studii în străinătate Toţi elevii au venit la târg cu scopul de a se interesa de studiile în străinătate. "Am venit aici cu scopul să văd ce oferte sunt pentru studiile în străinătate, burse, programe. Altceva nu mă interesează. Vreau să urmez o facultate de turism sau economie undeva în vestul Europei", adaugă Mihaela Burlacu, elevă în clasa XII de la liceul "Vasile Vasilache" din Capitală. Alţii mai au încă doi ani până termină liceul, dar deja îşi fac planuri de viitor. "Sunt abia în clasa X, dar am venit să vad ce oportunităţi noi au mai apărut. Trebuie să-mi fac planuri de viitor. Mi-au plăcut programele care oferă burse şi studii în străinătate", spune Eugen David, elev la liceul "Nicolae Iorga" din Chişinău. Nu-i interesează studiile acasă Reprezentanţii unei organizaţii care prezintă toate oportunităţile universităţilor de acasă spun că elevii au început tot mai puţin să fie interesaţi de studiile de acasă. "Noi încercăm să le spunem cum se pot afirma acasă şi să-şi creeze viitorul aici, însă nu se prea vede entuziasm pe feţele lor. Dar nu toţi îşi permit să facă studii în străinătate", spune Liuba Bezan. La masa cu programul Excel, care oferă suport şi consiliere pentru elevii care îşi doresc să ajungă la o universitate din afara ţării, erau întotdeauna mulţi tineri. "De la an la an se măreşte numărul tinerilor care doresc să plece în afară cu 5-10%. Doar la noi vin să se intereseze peste 300 de tineri", spune Victor Rusu, reprezentant Excel.