Consumul moderat de cafea, asociat cu o îmbătrânire biologică mai lentă. Studiu
- Antonia Hendrik
- 14 decembrie 2025, 13:13
Cafea, Sursa foto: PixabayCafeaua a devenit mult mai mult decât o simplă băutură matinală, a ajuns în centrul unor cercetări care sugerează că ar putea influența ritmul de îmbătrânire al organismului. Noul studiu sugerează că un consum moderat de câteva cești de cafea pe zi ar putea avea un efect modest, dar remarcabil, în sprijinirea persoanelor cu afecțiuni mintale, contribuind la o viață mai sănătoasă și mai îndelungată, potrivit Fox News.
Cât de mult poate influența cafeaua ritmul îmbătrânirii: noi descoperiri științifice
Cercetători de la King’s College London au analizat datele a 436 de adulți și au observat că un consum moderat de cafea, până la patru cești pe zi, este asociat cu telomeri mai lungi la persoanele cu schizofrenie, tulburare bipolară sau depresie psihotică. Telomerii, structuri care protejează capetele cromozomilor, sunt considerați indicatori ai îmbătrânirii celulare.
Participanții care au băut între trei și patru cești zilnic au avut telomeri compatibili cu o vârstă biologică cu aproximativ cinci ani mai tânără decât participanții care nu au băut deloc cafea, au spus cercetătorii.
Efectul pozitiv nu s-a menținut însă la persoanele care depășeau pragul de patru cești pe zi. În acest grup, cercetătorii au identificat chiar semne ale unui stres celular accentuat, potrivit studiului publicat în revista BMJ Mental Health.
Nivelul de consum considerat optim se suprapune recomandărilor instituțiilor de sănătate, precum Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA, care sugerează un aport zilnic maxim de aproximativ 400 mg de cofeină, echivalentul a circa patru cești de cafea.
Ce arată studiile de până acum cu privire la consumul de cafea
Studiile realizate până acum în rândul populației generale au oferit concluzii mixte: unele au indicat că un consum moderat de cafea se asociază cu telomeri mai lungi, în timp ce altele, mai ales cele care au analizat consumul de cafea instant, nu au identificat beneficii clare.
„Știm că, în rândul populației generale, cafeaua poate contribui la încetinirea proceselor de îmbătrânire biologică, dar se cunosc puține lucruri despre efectul său asupra persoanelor cu boli mintale severe, o populație a cărei durată de viață este deja scurtată, în parte din cauza bolilor legate de vârstă”, a explicat autorul principal, Vid Mlakar, doctorand la King’s College London, într-un comunicat de presă.

Cafea. Sursa foto: Pixabay
În mod natural, telomerii se reduc odată cu trecerea anilor, iar acest fenomen pare accelerat în cazul persoanelor diagnosticate cu schizofrenie sau tulburare bipolară. Cercetările arată că aceste persoane trăiesc, în medie, cu aproximativ 15 ani mai puțin decât restul populației, de multe ori din cauza unor afecțiuni precum bolile cardiovasculare sau cancerul.
Antioxidanții și compușii antiinflamatori prezenți în cafea ar putea contribui la protejarea celulelor
Telomerii sunt vulnerabili și la stresul oxidativ sau la inflamație, factori care pot fi amplificați la pacienții cu tulburări mintale severe. Oamenii de știință consideră că antioxidanții și compușii antiinflamatori prezenți în cafea ar putea contribui la protejarea celulelor.
„Cafeaua este o băutură prezentă în rutina zilnică a multor oameni”, a subliniat într-o declarație coautoarea principală, Dr. Monica Aas, cercetătoare la King’s College London.
Ea a avertizat însă că un consum exagerat poate provoca efecte nedorite, precum perturbarea somnului. „Totuși, rezultatele noastre indică faptul că, până la un anumit nivel, cafeaua ar putea avea un rol pozitiv în ceea ce privește îmbătrânirea biologică.”
Dr. Monica Aas a adăugat că, deși multe aspecte ale vieții nu pot fi controlate, modul în care consumăm cafea este o variabilă asupra căreia putem interveni. „Astfel de rezultate ne încurajează să renunțăm la etichetările simpliste: „bun sau rău” și să adoptăm o perspectivă mai nuanțată asupra consumului de cafea”.
Autorii au subliniat și că studiul este unul observațional, așadar nu poate demonstra că aportul de cafea încetinește direct procesul de îmbătrânire, ci doar indică existența unei legături între cele două.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.