Istoria secreta
Enigma unei denumiri istorice. Cine a botezat cu adevărat Frontul Salvării Naționale? Ion Iliescu, Nicolae Militaru sau prof. Alexandru Melian
Sursa foto: Captură video
Din cuprinsul articolului
În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, într-un birou de la etajul III al clădirii Comitetului Central, se semna „certificatul de naștere” al noii puteri politice din România: Frontul Salvării Naționale (FSN). Deși oficial s-a prezentat ca o structură „emanată” spontan din rândul maselor revoluționare, originea numelui său a devenit una dintre cele mai mari controverse ale istoriografiei recente.
A fost o decizie de moment menită să acopere diversiunea “teroriștilor”, un împrumut mediatic sau numele de cod al unui complot militar de lungă durată?
Analiza mărturiilor și a documentelor istorice scoate la iveală trei ipoteze majore care se bat pentru adevărul istoric.
Frontul Salvării Naționale, anunțul din 22 decembrie
Anunțată în 22 decembrie 1989, de Ion Iliescu, structura de putere sub titulatura de Frontul Salvării Naționale avea să nască numeroase controverse. Ce spunea Iliescu în aceea seară, în jurul orelor 22:30:
“Dragi concetăţeni, am primit mandatul ca să dau citire comunicatului către ţară al recent constituitului CFSN. Cetăţeni şi cetăţene, trăim un moment istoric, clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere ( ... ) Se deschide o pagină nouă în viața politică şi economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât să ne constituim în Frontul Salvării Naţionale care se sprijină pe Armata Română şi care grupează toate forțele sănătoase ale țării ( ... ) Scopul FSN este instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român ( ... ) Întreaga putere în stat este preluată de CFSN.
Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a Armatei şi unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale îşi vor continua activitatea, subordonându-se CFSN ( ... ) În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale ale FSN, ca organe ale puterii locale (...)
Ion iliescu la Revoluție. Sursa foto: Arhiva EVZ
Ipoteza complotului. Nucleul Militaru-Iliescu (1984–1989)
Cea mai veche și mai bine documentată pistă privind originea FSN este cea a unui complot organizat în interiorul nomenclaturii și al armatei. Generalul Nicolae Militaru a fost cel care a aruncat în aer „mitul spontaneității” chiar în ziua de 22 decembrie.
Într-o filmare realizată de Adrian Sârbu la sediul CC, Militaru este surprins răstindu-se la cei prezenți: „Măi, oameni buni! Frontul Salvării Naţionale acţionează de şase luni, domnule!”. Ulterior, generalul Militaru a oferit detalii concrete despre această structură clandestină. Potrivit lui, grupul s-a format în iarna 1984-1985 sub numele de „Comitetul Salvării Naționale”, din nucleul de conducere făcând parte el însuși, Ion Iliescu, generalul Ion Ioniță și Virgil Măgureanu.
General de armată Nicolae Militaru declara, la audierea din comisia senatorială (1993):
“Comitetul Salvării Naţionale a fost înfiinţat mai demult, s-a dat această denumire sub care să se facă toate comunicările şi intervenţiile, iar în iarna anului 1988 -1989 acel comitet a luat denumirea de Frontul Salvării Naţionale. Denumirea de FSN şi-a însuşit-o şi domnul Iliescu. Urma ca apelul către Congresul al XIV-iea să fie semnat cu o asemenea titulatură, FSN. La început, din acel comitet făceau parte domnii Iliescu, Ioniţă, Militaru, Kostyal, cpt.rg.I Radu Nicolae, Măgureanu şi alte persoane (...) aceasta m-a determinat să insist în seara de 22 decembrie să se numească Frontul Salvării Naţionale (...)
Din această perspectivă, numele nu era o emanație a străzii, ci o denumire conspirativă pregătită pentru momentul răsturnării regimului Ceaușescu, un moment care, potrivit lui Militaru, nu a plecat de pe un „loc viran”, ci pe baza unui plan preexistent.
Ipoteza „Omului-Orchestră”. Alexandru Melian
O ipoteză fascinantă, ce pare desprinsă din ficțiune, îl are în centru pe Alexandru Melian, conferențiar la Facultatea de Litere din București. Acesta a dezvăluit că, în vara anului 1989, a trimis către postul de radio Europa Liberă două apeluri împotriva regimului, semnate simbolic cu numele „Frontul Salvării Naționale”.
Numai că profesorul Melian îl folosea din 1982-1983, așa cum avea să recunoască într-un interviu la Europa Liberă (1990): „În ultimii 10 ani înainte de Revoluție, trăiam o stare de disperare generalizată. Oamenii nu mai aveau speranță. În mediul nostru universitar chiar se vorbea de imposibilitatea de a ieși din acest tunel. Nu mai exista niciun fel de zare de lumină.”
Alexandru Melian folosea titulatura de Frontul Salvării Naționale de la bun început: „Nu e vorba de vara lui '89, ci încă de prin '82-'83. De la început am folosit această formulă. Și tocmai aceasta a fost ideea mea, ca să existe chiar și în mintea Securității o inter-relaționare între afișele, manifestele și scrisorile din țară cu ceea ce a apărut la Europa Liberă.”
„Am înțeles că riscurile sunt foarte mari și oamenii puțin dispuși să-și asume asemenea riscuri. Și atunci mi-am zis: voi începe de unul singur. [...] Am trimis inclusiv scrisori de amenințare și de avertisment adresate lui Nicolae Ceaușescu. O scrisoare adresată lui Nicu Ceaușescu în care încercam să stimulez la el ideea de a face ceva pentru ca tatăl și mama să dispară din fruntea partidului.”, concluziona prof. Melian în interviul de la Europa Liberă.
Prof. Alexandru Melian. sursa: Wikipedia
Cum i-a venit ideea
Motivația lui Melian era una de război psihologic: într-o perioadă de disperare generalizată, el dorea să creeze iluzia unei opoziții organizate. „Ideea de front, ideea de salvare mi s-au părut cele mai apropiate de ceea ce năzuia fiecare dintre noi”, mărturisea el. Melian a acționat singur, de la scrierea manifestelor până la trimiterea lor prin intermediul unor cunoștințe care plecau în străinătate.
Dar avea o problemă de asumare, trebuia să fie cât mai credibilă: „Mi-am dat seama că [numele meu] ar fi spus foarte puțin celor cărora le-am adresat apelurile. Ideea era de a putea transmite oamenilor că totuși există o mișcare, că totuși există o speranță, că există o organizație. (...) Din multe posibilități, am gândit la mai multe formule. Ideea de front, ideea de salvare mi s-au părut ca fiind cele mai apropiate de ceea ce năzuia fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu. Și așa s-a născut acel FSN. Frontul Salvării Naționale.”
Impactul acestor scrisori a fost uriaș. Atât Securitatea, cât și grupul complotiștilor condus de Iliescu au auzit numele la radio. Ion Iliescu însuși a admis că, în discuțiile din seara de 22 decembrie, denumirea i s-a părut „adecvată” tocmai pentru că o auzise la posturile externe, deși la acea vreme bănuia că textul fusese trimis tot de adepții săi. Astfel, este posibil ca Melian să fi oferit, fără să știe, „brandul” sub care s-a legitimat noua putere.
Ipoteza Grupului de la Iași
O a treia sursă a numelui apare la Iași, în contextul tentativei de revoltă din 14 decembrie 1989. Acolo, un grup de opozanți condus de Ștefan Prutianu înființase „Frontul Popular Român”. Totuși, primele manifeste care au circulat în oraș începând cu 13 decembrie erau semnate de „Frontul de Salvare Naţională”.
Aceste texte purtau un mesaj clar de tip perestroikist: cereau înlăturarea dictaturii lui Ceaușescu, dar nu neapărat a sistemului comunist. Unii istorici consideră că această coincidență de nume indică o influență sovietică, inspirată de fronturile populare din statele baltice sau de peste Prut, în timp ce alții atribuie „eroarea” semnăturii unei simple coordonări între diversele nuclee de opoziție care foloseau același vocabular politic al epocii.
Manifestul de la Iași din 1989. sursa: Facebook
O convergență de interese
Dacă privim faptele coroborat, adevărul despre originea numelui FSN pare să fie o convergență de factori. Generalul Militaru avea nevoie de un nume care să sugereze o organizație solidă, complotul, în timp ce Ion Iliescu avea nevoie de un nume care să aibă deja rezonanță în Occident și în rândul populației pentru a părea „emanat”.
Numele „Frontul Salvării Naționale” s-a dovedit a fi vehiculul perfect: era destul de vag pentru a include pe toată lumea, destul de eroic pentru a seduce strada și destul de cunoscut, datorită lui Alexandru Melian și postului Europa Liberă, pentru a fi acceptat instantaneu.
În spatele cortinei, bătălia pentru acest nume a fost de fapt bătălia pentru controlul narațiunii Revoluției: a fost un act spontan al poporului sau o piesă de teatru regizată de cei care „funcționau de șase luni”?
Realitatea istorică sugerează că FSN a fost, în mod paradoxal, ambele: o speranță semnată de un profesor de litere și o structură de putere preluată de o elită militară și politică.
