Compania Carmolimp din Ucea de Jos, judeţul Braşov, va investi patru milioane de euro în construirea unei centrale, care va transforma resturile de abator şi dejecţiile animale în energie electrică.
„Am depus proiectul anul trecut pentru a obţine jumătate din aceşti bani din Fonduri de Mediu, bani care sunt puşi la dispoziţie de Guvernul Român, şi aşteptăm, în aceste zile, un răspuns pozitiv", a declarat ieri directorul executiv al companiei, Paul Şoneriu.
Oficialul companiei a mai precizat că în realizarea proiectului s-a pornit de la nevoia de energie a companiei, care este de 624 de kilowaţi/oră.
„La această capacitate vom lucra în timpul zilei, iar în timpul nopţii vom produce doar jumătate din această capacitate, când vom livra energie şi în sistemul naţional", a completat Paul Şoneriu, care speră ca amortizarea investiţiei să se facă în trei - cinci ani, în funcţie de valoarea certificatelor verzi pe care compania le va primi de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.
Carmolimp este o companie înfiinţată în 1993, având capital 100% românesc şi în prezent deţine una dintre cele mai mari fabrici de mezeluri din ţară, cu o producţie de 200 tone pe zi.
Kilowaţi din găinaţi
O altă firmă, din Codlea, vrea să pună la punct o uzină de energie electrică pe bază de rumeguş, talaş şi dejecţii de la păsările de pe platforma din localitate. Cătălin Munteanu, directorul general al companiei Bio-Esco Grand SRL Codlea, spune că aceasta uzină va fi functională în cel mult 18 luni de la demararea proiectului.
„Vom începe construcţia în cel mult trei luni. Ideea e că, folosind patru tone de dejecţii ale găinilor de pe platformă, vom putea furniza aproximativ 2.500 de kilowaţi pe oră”, spune Munteanu, adaugând că energia pe care o va produce uzina va fi suficientă pentru a alimenta 5.500 de apartamente.