Elena Udrea şi Gheorghe Scripcaru au inaugurat cea mai mare pârtie de schi

Elena Udrea şi Gheorghe Scripcaru au inaugurat cea mai mare pârtie de schi

Domeniul schiabil, aflat în Poiana Braşov şi care a fost reabilitat şi modernizat cu 25 de milioane de euro, a fost inaugurat astăzi.

"Drumul Roşu", cea mai mare pârtie din Poiana Braşov, are o lungime de 5,33 kilometri. Aici, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi primarul Braşovului, Gheorghe Scripcaru au deschis o sticlă de şampanie pentru a sărbătorii ianugurarea domeniului schiabil. După inaugurare, ministrul şi oficialităţi locale au urcat într-un telescaun, iar Elena Udrea, care a împlinit astăzi 38 de ani, l-a felicitat pe primarul Gheorghe Scripcaru pentru că a finalizat proiectul în opt luni, şi nu în 24 de luni, aşa cum prevedea iniţial proiectul. "Este impresionant ce am văzut din timpul desfăşurării lucrărilor. Importantă este notorietatea, chiar dacă nu întotdeauna pozitivă, pentru că în acest fel românii au aflat că la Braşov s-a construit cel mai mare domeniu schiabil din România. Când am ajuns în Ministerul Turismului nici despre turism, nici despre Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) nu vorbea nimeni în mod serios pentru că turismul era văzut aşa ca o excentricitate de care oamenii se ocupă când nu mai au ceva serios de făcut", a declarat Udrea înaintea inaugurării proiectului. 17% creştere în turism în 2011 faţă de anul trecut Ministrul Turismului a afirmat că în 2011 faţă de 2010 creşterea în turism este de de 17 la sută şi că de trei ani se vorbeşte despre turismul românesc. "Dacă vom continua ceea ce am început prin promovare, investiţii, parteneriate publice-private, implicarea din partea Guvernului vom avea numai de câştigat în ceea ce priveşte încasările la bugetele locale", a mai spus aceasta. Proiectul "Dezvoltarea şi reabilitarea domeniului schiabil Poiana Braşov" are o valoare de peste 28,4 milioane de euro şi este finanţat de Guvernul României - prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cadrul programului "Schi în România", în parteneriat cu Primăria Braşov. Pârtiile au o lungime totală de 24 de kilometri şi se întind pe o suprafaţă de 85 de hectare. În urma lucrărilor, suprafaţa schiabilă a staţiunii Poiana Braşov a crescut cu aproxiamtiv 35 de hectare, ajungând la 85 de hectare. Gradul de dificultate a pârtiilor a fost păstrat, dar a suferit modificări prin corecţii de pantă prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile şi prin mărirea numărului de pârtii de legătură între pârtiile principale. Instalaţie de producere a zăpezii artificiale Pârtiile pe care se poate schia sunt: Pârtia Lupului (2,62 kilometri), Pârtia Sulinar (2,82 kilometri), Pârtia Drumul Roşu (5,33 kilometri), Pârtia Sub Teleferic (2,86 kilometri), Pârtia Kanzel (0,8 kilometri), Pârtia Bradul (0,5 kilometri) şi Pârtia Stadion (0,10 kilometri). Pe întregul domeniu au fost amplasate instalaţii de producere a zăpezii artificiale pentru a mări perioada de schi şi pentru a creşte calitatea condiţiilor.  Totodată, a fost construit şi un lac de acumulare, la o altitudine de 1.500 de metri, care se întinde pe o suprafaţă de 1,4 hectare şi o instalaţie de înzăpezire care cuprinde staţie de pompare, pompe, 19 kilometri de conducte, 24 de tunuri de zăpadă (14 fixe şi zece mobile), 120 de lăncii şi patru maşini de bătătorit zăpada. Cele două noi instalaţii - telescaune de pe pârtiile Ruia şi Lupului - au o capacitate totală de transport de 4.000 de persoane/oră. În total, capacitatea de transport pe cablu în Poiana Braşov va fi de 11.300 de persoane/oră.