Elena Udrea: Proiectul cu un singur candidat al Dreptei, măcar în turul doi, înseamnă înțelegere cu PNL
- Carmen Vintil ă
- 4 februarie 2014, 09:14
Deputatul Elena Udrea a declarat, aseră, la Digi24, că susține în continuare ideea unui candidat unic al prezidențiale din partea Dreptei. Totodată, ea a mai spus că USL se va rupe înainte de alegeri, iar PNL ar putea fi susținut în turul doi al alegerilor de proiectul politic de coagulare a Dreptei, din care să facă parte PMP, PNȚCD și Forța Civică.
„În opinia mea, (USL, n.r.) se va rupe. Vor merge cu candidați separaţi. Domnul Victor Ponta încă se luptă să fie pregătit să candizeze chiar el, dar scorul lui e în scădere. PNL are deja un candidat. Dacă PNL va rămâne cu domnul Antonescu după europarlamentare și după ruperea USL vom vedea”, a spus Elena Udrea la Digi 24. „Proiectul acesta cu un singur candidat al dreptei, măcar în turul doi, însemnă înţelegere cu PNL. Măcar în turul doi. Ar fi catastrofal ca România să cadă sub ocupaţia PSD”, a mai spus Elena Udrea. Ea a amintit că actuala conducere a PDL a refuzat să susțină proiectul unității de Dreapta. " După discuţia cu Băsescu, Blaga a continuat să susţină ideea de 'singuri', fără unitatea dreptei. Chiar şi aşa, cu această conducere, electoratul de centru-dreapta aştepta să vadă un proiect al dreptei unite. (...) După europarlamentare sper că vom reuşi să dăm un singur candidat la preşedinţie şi atunci vom câştiga. Dacă rezultatele vor fi aşa cum sunt preconizate, mulţi trebuie să se reevalueze", a declarat Elena Udrea, citată de Ziare.com. Ea a mai declarat că PMP a înregistrat circa 2.000 de adeziuni după înregistrarea oficială, adăugând că nu crede că "aceasta emulaţie" are legătură cu venirea sa în partid şi că orice persoană de buna-credință, cu sau fără experienţă politică, este liberă să se alăture acestui proiect. Scor de două cifre la europarlamentare "Nu este un target să vină oameni de la PDL la PMP. Sigur că sunt oameni care aleg să vină, dar noi nu curtăm pe nimeni,, a spus Udrea. Partidul Mişcarea Populară îşi propune un scor de două cifre la alegerile europarlamentare, dar Elena Udrea a refuzat să dezvăluie cine va fi cap de listă. "Ne propunem un scor de două cifre, de la 10% la 29% spuneam eu. Pe liste vor fi domnul Preda, Baconschi, Paleologu, iar ultima pe lista voi fi eu, nu pentru că vreau să merg la Parlamentul European, ci pentru că trebuie să împing această listă. Nu aş vrea să spun cine va fi cap de listă, dar vom vedea, este posibil să fie dintre cei care nu sunt înscrişi încă în PMP. Dar vă asigur că va fi un om politic cu credibilitate în rândul electoratului şi care să facă cinste PMP", a mai declarat Elena Udrea. Întrebata dacă ia în calcul să preia candideze pentru conducere PMP, Udrea a spus că momentan nu se gândeşte la funcţii şi că le-a cerut colegilor să facă acelaşi lucru. În ceea ce priveşte trecerea la PMP a primarilor PDL, Elena Udrea a amintit de faptul că aceştia nu pot părăsi partidele pe liste cărora au fost aleşi, întrucât rămân fără mandat, dar a amintit că ei se pot înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară. CITIȚI ȘI:
- Parlamentarii PMP iau startul în opoziţie