Egipt: Preşedintele Mohammed Mursi îl demite din funcţie pe şeful armatei
- Simona Mătieș
- 12 august 2012, 18:59
Preşedintele egiptean Mohammed Mursi i-a cerut influentului şef al forţelor armate, mareşalul Hussein Tantawi, să iasă la pensie, a anunţat un purtător de cuvânt al preşedintelui, potrivit BBC.
Până la această oră nu s-a dat publicităţii niciun motiv al acestei decizii, precizează sursa citată. Preşedintele Mursi, ales în funcţie în scrutinul din luna iunie, este membru al Frăţiei Musulmane. Relaţiile dintre Frăţia Musulmană şi armată au fost tensionate de la căderea regimului condus de Hosni Mubarak, anul trecut. Înainte ca Mursi să depună jurmântul de credinţă, Consiliul Suprem al Forţelor Armate a dizolvat Parlamentul egiptean, care este dominat de aliaţii islamişti ai preşedintelui. Consiliul militar, condus de generalul Tantawi, a decis, prin decret, reducerea prerogativelor preşedintelui ţării. Printre acestea, era vorba despre probleme legate de armată, inclusiv numirea unor lideri sau extinderea unor mandate în funcţie, preciza o declaraţie constituţională, adoptată în luna iunie, înainte de alegerile prezidenţiale. Mursi a decis acum şi abrogarea respectivei declaraţii. Hussein Tantawi, care a fost ministru al Apărării timp de 20 de ani, în timpul regimului Mubarak, şi şeful de Stat Major Sami Enan fuseseră numiţi consilieri ai lui Mursi.