Ar putea să vi se facă lehamite văzând încă un titlu cu Voiculescu, ca atunci când ai mâncat deja prea multe prăjituri. Exact pe acest efect mizează, probabil, şi Dan Voiculescu în ultima perioadă strigându-şi din răsputeri nevinovăţia, clamându-şi imaculatul trecut.
Speră ca lumea să se sature de subiect şi să nu mai facă efortul de a-i digera aşa-zisele argumente. Totuşi, subiectul în sine rămâne în continuare unul cu adevărat important pentru societatea românească şi cu atât mai mult prin raportare la cele cu divorţuri mondene care fac agenda presei în ultimele luni. Ce ar mai fi totuşi de spus despre colaborarea lui Voiculescu cu Securitatea, după cinci ani - ce se împlinesc peste o lună - de la declanşarea antologicului său proces cu CNSAS?
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată zilele trecute, nu aduce, în orice caz, nicio noutate. Cu o noutate vine, în aparenţă, Dan Voiculescu însuşi, care în postări succesive pe blogul personal acuză instanţa supremă de motivare politică în această speţă. Argumentaţia domnului Voiculescu se bazează pe o simplă căutare pe Google a numelor judecătorilor din completul de trei care s-au pronunţat negativ asupra recursului său împotriva CNSAS. Aşa a descoperit, cum oricine o poate face, că unul dintre magistraţi, Emanuel Albu, a fost în urmă cu mai mulţi ani preşedinte al PD Mehedinţi, secretar general adjunct al guvernului în guvernarea Radu Vasile şi coleg de cabinet cu ministrul transporturilor din acea vreme Traian Băsescu, în calitate de secretar de stat la Interne. O informaţie foarte relevantă, e adevărat, dacă ar fi fost corelată de domnul Voiculescu şi cu niscaiva dovezi ale influenţării politice a sentinţei şi dacă am face cu totul abstracţie de conţinutul principalei probe împotriva sa.
Acea probă pe care el încearcă să o bagatelizeze, respectiv nota despre cetăţeanul austriac Leo Gottfried, în care "semnala tendinţa acestuia de a atrage spiritual şi material anumiţi cetăţeni români la fuga din ţară sau luarea de poziţie revoluţionară faţă de legile ţării noastre". Cine studiază însă legea deconspirării după care a fost judecat Voiculescu, ironia sorţii, consecinţă din 2008 tocmai a acestui proces, poate constata cu uşurinţă însă că această notă întrunea singură cele două condiţii pentru a-l declara pe semnatar colaborator: erau denunţate prin intermediul ei atitudini potrivnice regimului şi putea genera încălcarea drepturilor omului, respectiv urmărirea celui turnat.
Nota împotriva lui Gottfried - semnată conspirativ "Felix", deci care nu putea fi dată decât Securităţii, şi nu unui şef de întreprindere - nu mai avea nevoie de susţinerea niciunei verişoare fugite din ţară, trădată de Voiculescu, dornică de răzbunare şi, eventual, de căpătuire prin şantaj. Iar cât pri veşte influenţarea politică a sentinţei, până la probarea ei, ar merita, cred, observat că acelaşi com plet a dat şi două decizii ce aduc atingere partidului de suflet al lui Băsescu.
Una dintre ele, mai veche, îl vizează pe fostul ofiţer de contra informaţii în Securitate, apoi SRI, Viorel Stanca, care a fost ridicat la gradul de general de brigadă de preşedinte în 2007, anterior deciziei de poliţie politică date de CNSAS, pe când era şi preşedinte al PD Sălaj. Deşi acesta a câştigat iniţial la Curtea de Apel procesul cu CNSAS, instanţa supremă, prin acelaşi complet din care face parte fostul coleg de partid Albu, i-a dat o sentinţă nefavorabilă. Ca o paranteză, sentinţa nu i-a adus şi retrogradarea la gradul de soldat aşa cum promisese Băsescu în 2007. Completul din care face parte judecătorul ce a avut carnet de partid s-a pronunţat la fel, foarte recent, şi în cazul deputatului PDL de Argeş Sorin Buta, care şi-a şi dat demisia din partid în urma acestei decizii.
Ceea ce spune Dan Voiculescu trebuie privit, aşadar, cu mare circumspecţie. Cei care i-au urmărit evoluţia ştiu asta de când s-a descoperit că cel de-al doilea doctorat cu care se lăuda în CV, susţinut, chipurile, în America, nu exista. Pacific Western University organiza cel mult cursuri de master şi era în top 10 pe lista neagră a instituţiilor de învăţământ superior din State "periculoase pentru reputaţie". Scriu asta din nou, după câţiva ani, deşi s-ar putea ca articolul de faţă să mă coste, după ultimele evaluări ale domnului Voiculescu, un milion de euro.
Recomandările noastre
