Pică sau nu pică? Scena politică s-a transformat în teatru de război. Se aude zăngănit de arme, miroase a praf de puşcă. Ameninţările cu moartea sunt mai dese ca ştevia în piaţă.

Pesedistul Solomon, îl asigură pe Ungureanu că va avea soarta lui Aldo Moro. Textul ameninţării ar trebui studiat cu creionul în mână la stabilimentele de specialitate de la Bălăceanca şi Săpoca. Noua stea a politicii apărută pe firmamentul sectorului 6, ex-conservatorul Florescu, promite că-i va executa pe foştii aliaţi de la PSD. Dar Solomon şi Florescu nu sunt primii ţicniţi sau derbedei din politică. La Victor Ponta, e altceva. Şeful PSD nu e nici isteric, nici golan. Nu-i stă în obicei să lepede vorbele din gură, fără să le mestece înainte. Că, de multe ori, umorul îl trădează, că ironiile sale sunt deseori boante, e altceva. Dar nu e violent. Nu scapă boii. "Nici dacă-i împuşti nu este suficient", este o ieşire uluitoare pentru Ponta. Neverosimilă. Ea trădează o tensiune uriașă. Moţiunea de cenzură de azi este cel mai încărcat moment politic de după alegerile prezidenţiale din 2009. Se fac socoteli, se negociază transferuri, se trag sfori. Se plănuiesc manevre spectaculoase. În final, însă, toate se sparg în capul lui Ponta. Pentru că, dacă moţiunea trece, el ar urma să fie viitorul prim-ministru. A fost desemnat ca atare de USL, iar Traian Băsescu nu va ezita să demonstreze că propunerea făcută lui Ponta la Cotroceni a fost una cât se poate de serioasă. Dar vrea Ponta să fie premier acum? Această întrebare îi striveşte mintea cu o apăsare de menghină. Din teritoriu, se fac presiuni uriaşe. Maţele chiorăie de foame după atâta stat în Opoziţie. Baronii locali visează cu ochii deschişi fonduri, cum îl visa Tom pe Jerry sub formă de cârnat ambulant, zemos şi aburind. Or, baronii reprezintă adevărata putere a unui partid. Baronii lihniţi fac să se clatine partidul pe picioare. Să se sprijine de garduri. Mai ales acum, în pragul alegerilor locale. De la calendare şi găleţi, până la inaugurări de podeţe, toate costă. Mai e şi mirajul Ministerului de Interne, care organizează şi veghează alegerile. A deţine Internele îţi oferă un atu echivalent cu a juca un meci de fotbal pe teren propriu. Cu arbitrii tăi. În atari condiţii, de ce ar ezita Ponta să ia frâiele? Întâi, pentru că puterea erodează. Acum USL e pe val. Umflată cu noii veniţi, nu-şi permite să piardă procente pe altarul guvernării. Al doilea, că va trebui să facă rost de fonduri pentru a da înapoi banii de salarii şi pensii, pe care Băsescu i-a promis. A nu respecta această promisiune ar însemna pentru USL să-şi pună singură o bombă sub şezut. A o respecta, înseamnă a lua din fondurile la care râvnesc baronii. Al treilea motiv el ezitării şefului PSD e din ograda proprie. Antonescu s-a grăbit să anunţe că, dacă moţiunea trece, Ponta va fi prim ministru. Îi convine să scoată altul castanele fierbinţi. "Văd că unii îl împing din spate pe Victor Ponta să facă acest pas. Eu cred că ar fi un pas greşit", a sesizat capcana Ion Iliescu. Aţi observat că rolurile s-au schimbat? Că pe Ponta îl lasă nervii, în vreme ce Antonescu a devenit sfătos, mereu cu un zâmbet în colţul gurii. Printre buze, dinţii îi scapără ca pumnalul lui Brutus.