Oricât s-ar strădui USL să îndese buletine în urnă şi să fugă după alegători pe plajă, nu o să-i iasă la numărătoare 9,2 milioane de voturi, cât ar fi necesare pentru a le valida lovitura de stat. Deşi nu exclud o surpriză urâtă în acea formulare care spune că Parlamentul decide ce-i de făcut după ce Curtea Constituţională invalidează sau nu refrendumul, totuşi, în acest moment, cred că Crin Anonescu pleacă de la Cotroceni. Pentru asta nu trebuie decât să stăm acasă, la 29 iulie.
De aceea, cred că principala temă în aceste zile rămâne plagiatul premierului României. Nu ar trebui să ignorăm nici o clipă că aceasta este o faptă penală, pedeapsa maximă fiind, potrivit articolului 141 din legea 8/1996, cinci ani de închisoare. Fostul director adjunct al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, Eugen Vasiliu, probabil cea mai competentă persoană din România în acest domeniu, a explicat deja că decizia de Etică a Universităţii Bucureşti ar trebui să ajungă la parchet, pentru o cercetare penală.
Ştiu cât de periculos ar fi un astfel de precedent: premierul României trimis în judecată şi, eventual, condamnat pentru plagiat. Probabil că sunt sute sau mii de politicieni, primari, ofiţeri superiori şi generali din toate structurile militarizate, plus oameni de afaceri care au vrut să se împopoţoneze cu un titlu de doctor şi care ar avea o imensă problemă dacă parchetul ar începe să acţioneze împotriva plagiatorilor. Însă nu cred că publicul larg ar fi trist în faţa unei astfel de perspective, dimpotrivă: ar fi o ocazie la fel de bună ca oricare alta să scăpăm de o nomenklatură post-comunistă hiper-coruptă.
Pe de altă parte, România este în acest moment singura ţară din Uniunea Europeană condusă de un premier al cărui plagiat a fost probat şi care nu vrea să se retragă de bună voie din viaţa publică. Toate celelalte state europene au acceptat un standard, în momentul în care ministrul german al apărării şi preşedintele Ungariei au demisionat: o asemenea formă de furt este inacceptabilă. În România, probabil că istoria plagiatului lui Victor Ponta nu are un mare impact electoral. Dar, în exterior, premierul român va fi un paria, cu atât mai mult cu cât are în spate tentativa de puci împotriva lui Traian Băsescu.
Prin comparaţie, Viktor Orban va fi de-a dreptul onorabil. Liderii PSD şi PNL vor avea de ales între a rămâne uniţi, pentru a lupta împotriva lui Băsescu, dar asumându-şi izolarea internaţională, şi declanşarea unei discrete mişcări de înlăturare a lui Ponta, berbecul de sacrificiu care ar putea ispăşi păcatele unei guvernări scurte, dar dezastruoase.
Îmi lipsesc prea multe informaţii ca să pot să anticipez viitorul lui Ponta după ce Traian Băsescu revine la Cotroceni. De aceea în loc de concluzie, aş avea o remarcă personală. În lunga mea viaţă de ziarist am întâlnit poate prea mulţi mincinoşi şi am devenit insensibil la acest comportament. Dar nici unul atât de jalnic şi de prost ca Victor Ponta. Cât creier trebuie să ai ca să spui că interviul pentru El Pais l-ai dat în engleză, când toţi cei interesaţi deja ascultaseră fişierul audio, în care se vorbea în limba română? A spune despre Ponta că este un idiot înseamnă a-i jigni pe nenumăraţii idioţi decenţi din această ţară.