În fiecare seară, înainte de culcare, între Crin Antonescu şi Victor Ponta are loc un dialog, de fapt o furtună de idei cum ar spune noul consilier american specializat în gaze de şist Wesley Clark, despre ce să facă a doua zi. Înainte s-au consultat şi cu Dan Voiculescu. Care le-a explicat că mai au doar un pas.
Le-a spus ce legi să mai modifice, ce instituţii să mai treacă în subordinea premierului şi ce persoane să schimbe din funcţii pentru a asigura Victoria. Un cuvânt ce mi-a deschis o nouă perspectivă asupra ultimelor evenimente, stimulat fiind de cartea pe care o reciteam: 1984. O recomand tuturor ce doresc să înţeleagă ce se întâmplă. Face parte din lectura obligatorie a ultimelor două luni, demonstrând încă o dată că cele mai bune cărţi sunt cele ce îţi spun ceea ce ştiai dinainte. Asta a spus-o un om mult mai deştept… "Războiul este Pace. Libertatea este Sclavie. Ignoranţa este putere", erau lozincile Partidului descris de Orwell, iar ele par astăzi desprinse din logica politică a USL. Zilnic avem parte de "Cele două minute de ură", un scurt exerciţiu de demonizare a conducătorului advers, la care participau toţi angajaţii din 1984, numai că în România lui Ponta ele au căpătat dimensiunea unui talk-show continuu, în care moderatorii, invitaţii, publicul se exteriorizează, sentimentele de mânie şi ură înlocuind argumentele. Nu mai contează Adevărul, ci doar interesele Partidului. Aş adăuga faptul că regimul Ponta-Antonescu a început remodelarea realităţii prin modificarea legilor după principiul lui Dorel: dacă ceva nu merge, ia un ciocan mai mare! Şi tot dau în Constituţie şi instituţiile independente până o să le facă praf. Poliţia Gândirii există şi ne confruntăm cu ea zi de zi. Oricine gândeşte altfel decât în modul înspăimântător de uniform al lui Mihai Gâdea, Radu Tudor, Dan Şova etc. trebuie eliminat sau reeducat. Întrucât, tot de la Orwell au aflat, puterea asupra maselor este dată de ignoranţa lor. Pentru asta, Istoria şi biografiile oficiale trebuie rescrise în funcţie de interesele momentului, pentru a folosi campaniei de eradicare a adversarului. Nu contează ce studii ai făcut, ci ce ţi-ai trecut în CV! Nu contează faptul că ai o rată de absenţă de 94 la sută la lucrările Senatului, poţi deveni preşedintele camerei superioare imediat! Nu contează ce spune Curtea Constituţională, contează ce vor Ei să spună!
Pentru asemenea situaţii s-a inventat Dublagândire sau negrualb, "capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri, care se exclud reciproc, şi de a le îmbrăţişa pe amândouă, în acelaşi timp. Un gânditor al Partidului ştie în ce direcţie trebuie să-şi modifice amintirile; prin însuşi acest lucru, el este conştient că joacă feste realităţii, dar prin intermediul dublugânditului, el se asigură că realitatea nu a fost violată" (1984, Orwell). Sună înspăimântător de actual…
Despre Big Brother ce pot spune? Dacă el încă nu există, va fi sigur inventat. Pentru cei ce se aşteaptau să-l identific pe Big Brother cu Dan Voiculescu, am o veste proastă: Dan Voiculescu este doar un om speriat care se joacă de-a Big Brother cu Ponta şi Antonescu! Pus cu spatele la zid, demonstrându-i-se toate şmecheriile pe baza cărora şi-a construit averea (de la banii lui Ceauşescu, la contractele cu energie şi fonduri europene), ar fi vrut să-şi trăiască bătrâneţile în linişte, numai că Băsescu nu-i dădea pace. Şi atunci s-a gândit să pună în locul lui o paiaţă.