"Totul s-a întâmplat astăzi (n.r. – ieri), pe la ora 13, când un Volkswagen albastru, cu numărul de înmatriculare B-101-PXT, condus, din câte mi-au povestit vecinii, de ministrul Educaţiei a lovit iluminatorul. Am venit într-o fugă acasa şi am văzut că iluminatorul era distrus în proporţie de 90%", a povestit Marian Lascu, pentru cugetliber.ro.
Imediat după ce a constatat paguba, bărbatul a dat fuga la Secţia 3 de Poliţie, doar că pe drum a descoperit maşina ministrului parcată lângă o pizzerie şi s-a dus să-i ceară socoteală. Potrivit bărbatului, Ecaterina Andronescu i-ar fi dat o replică pe cât de scurtă, pe atât de acidă. "Am spart un amărât de geam! Ia de-aici un milion de lei şi lasă-mă-n pace!", i-ar fi spus ministrul bărbatului, care i-a refuzat oferta şi s-a dus glonţ la poliţie.
A fost  îndrumat însă către Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa, unde a depus o sesizare. Din spusele lui, poliţiştii ar fi reuşit să ia legătura cu Ecaterinei Andronescu şi i s-a comunicat că "va fi trimisă o echipă de la minister care să-i repare stricăciunile".
Până în acest moment, reprezentanţii Poliţiei Rutiere Constanţa nu au confirmat versiunea bărbatului. "S-a înregistrat o sesizare conform căreia, în timpul unor manevre de parcare, o persoană ar fi spart două dintre geamurile unui iluminator de la scara blocului. Deocamdată nu ştiu despre cine este vorba. Am început verificările ca să aflăm identitatea persoanei", a declarat pentru EVZ, Gelu Manolescu, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Constanţa.