Ministrul Administraţiei, Mircea Duşa, vrea vinovaţii de la Jandarmerie

Ministrul Administraţiei, Mircea Duşa, vrea vinovaţii de la Jandarmerie

Supărat pe jandarmi pe motiv că nu ştiu să discute cu protestatarii USL, şeful de la Interne a cerut un "audit pe comunicare" la nivel de minister.

Un comunicat al Jandarmeriei Bucureşti - legat de amendarea protestatarilor USL din Piaţa Universităţii care au ocupat carosabilul şi au dărâmat gardurile - a devenit nod în papură pentru ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa. Oficialul MAI a cerut, ieri, restructurarea Departamentului de Comunicare al Jandarmeriei. În acest sens, potrivit lui Duşa, Jandarmeria a făcut deja o serie de propuneri privind restructurarea respectivului departament. În plus, Mircea Duşa vrea şi un "audit pe comunicare". Care audit trebuie să fie gata, din ordinul ministrului, până mâine. Demersul survine reproşurilor aduse depar-tamentului de comunicare după ce Jandarmeria a informat mass-media cu privire la amenzile date în zilele de 21 şi 22 august, protestatarilor din Piaţa Universităţii, nemulţumiţi de decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului. "O eroare de interpretare" Iniţial, Duşa a cerut "identificarea" autorilor comunicatului de presă despre măsurile contra protestarilor care au încălcat legea la mitingurile de marţi şi miercuri. "Conform legii, Jandarmeria Română nu are niciun fel de atribuţie pe partea penală. Mă deranjează pentru că o acţiune corectă a fost umbrită de un comunicat de presă fabricat de Jandarmeria Bucureşti", a declarat ministrul, vineri, la Antena 3. Ieri, el şi-a nuanţat poziţia şi a spus că nu se pune problema vreunei demisii. Tot ieri, Marius Teodorescu, şeful Serviciului Relaţii Publice, din cadrul Jandarmeriei Române, ne-a declarat: "A fost o eroare de interpretare din partea unei părţi a mass-media. Jandarmeria a comunicat corect încă de la început, şi anume că s-au dat amenzi şi s-au întocmit acte premergătoare, nicidecum dosare penale. Până acum nu a venit nimeni să facă audit!".

Ne puteți urmări și pe Google News