Dragoș Bucur a aflat cea mai neagră veste. I-a fost alături în urmă cu 12 ani și a murit de Covid
- Ionel Sclavone
- 8 octombrie 2021, 17:52
Un apreciat actor, partener al lui Dragoș Bucur, într-o peliculă care a primit un premiu la Cannes a încetat din viață, în spital, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19.
Actorul Ionuţ Stoica s-a stins din viaţă, joi seara, la vârsta de 66 de ani, după ce a fost internat cu COVID-19 la Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti. Acesta a jucat, împreună cu Dragoș Bucur și Vlad Ivanov, unul din rolurile principale în filmul „Poliţist, adjectiv“, regizat de Corneliu Porumboiu. Pelicula a fost premiată la Festivalul de la Cannes. Anunțul despre deces a fost făcut de colegii teatrului la care activa.
„Cu profund regret anunţăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, actorul Ionuţ Stoica. Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în pace!“, au anunțat reprezentanții Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu, unde a activat actorul.
Actorul suferea de mai multe afecțiuni
Ionuţ Stoica suferea de mai multe afecţiuni medicale, dar problemele sale s-au amplificat după ce a fost infectat cu SARS-COV-2. El a fost internat de câteva zile la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, pentru tratament.
În urmă cu trei ani, fiul actorului Ionuț Stoica, care locuia în Marea Britanie, a murit subit la vârsta de 39 de ani, iar acest lucru l-a afectat foarte tare. Problemele sale de sănătate s-au accentuat, iar actorul a făcut față cu greu pierderii.
Ionuț Stoica a jucat la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu
Ionuţ Stoica a fost actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu și a făcut un rol foarte bun în „Poliţist adjectiv“. Filmul prezintă povestea lui Cristi, interpretat de Dragoș Bucur, un poliţist dintr-un oraş de provincie, care investighează cazul unui licean. Acesta este urmărit pentru trafic de droguri.
„Polițist adjectiv” a fost desemnat cel mai bun film la Galele Gopo din anul 2010. Anterior, cu un an înainte, filmul regizat de Corneliu Porumboiu a fost distins, la Festivalul de la Cannes cu Premiul FIPRESCI şi cu Premiul Juriului, la secţiunea „Un Certain Regard“.
De asemenea, filmul regizat de Corneliu Porumboiu a câştigat Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de la Cluj-Napoca, tot în anul 2009.