Probleme uriașe pentru Dragnea și coaliția de guvernare. Lovitura fatală este dată chiar de mâna dreaptă a lui Tăriceanu

Probleme uriașe pentru Dragnea și coaliția de guvernare. Lovitura fatală este dată chiar de mâna dreaptă a lui Tăriceanu

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a precizat, luni, că partidul său susține modificarea ordonanței de urgență 114. Schimbările solicitate de formațiunea politică a lui Tăriceanu sunt în acord cu viziunea Băncii Naționale a României pe marginea acestui subiect.

Vicepreședintele ALDE și unul dintre cei mai vocali membri ai formațiunii politice,  Varujan Vosganian, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că partidul său susține modificarea ordonanței de urgență 114. Una dintre schimbările dorite ALDE, cea privind taxa pe lăcomie, coincide cu poziția Băncii Naționale a României pe marginea acest subiect.

„Vestea bună este că OUG 114 e un act îndrăzneț și curajos. Vestea proastă este că OUG 114 e un act îndrăzneț și curajos. Lăsând gluma la o parte, pentru ALDE, OUG 114 este o bază serioasă de discuții, susceptibilă a fi ameliorată. Nu mergem pe abrogare, ci pe ameliorare.

În ce sens?

În legătură cu sectorul energetic, nu sunt deloc de acord ca o țară cu rezerva de gaze să nu își susțină industria națională. Cred că pe o anumită perioadă putem plafona prețurile pentru sectorul industrial dacă avem grijă ca rentabilitatea sectorului energetic să nu fie afectată.

Taxa pe active trebuie desprinsă de evoluția ROBOR, trebuie reajustată baza de impozitare și credem că reperul pentru această taxă trebuie să fie predictibil.

La pensiile private, trebuie majorat capitalul social, dar trebuie să avem grija ca această creștere să nu fie bruscă. Nu suntem de acord cu o formulă care să pericliteze Pilonul II de pensii.

ALDE își oferă disponibilitatea de a negocia.”, a declarat Vosganian în plenul Camerei Deputaților.

Cu toate că declarația lui Varujan Vosganian este una asumată de întreg partidul, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, nu i-a oferit un răspuns. Liviu Dragnea a declarat că nu se gândește la o modificare a acestei ordonanțe fără să existe motive serioase pentru a face acest lucru.