Două accidente cu MiG-uri în 24 de ore

Două accidente cu MiG-uri în 24 de ore

Un avion de vânătoare MiG-27 s-a prăbuşit, astăzi, în statul Bengalul de Vest din India, scrie Ria Novosti. Pilotul a reuşit să se catapulteze şi a scăpat teafar. Scenariul s-a repetat ieri, în sudul Belaruslului, cu un MiG-29. Însă cei doi piloţi de la bordul aparatului şi-au pierdut viaţa.

Este al treilea accident de anul acesta din India în care este implicat un avion de acest tip. După accidentul din februarie, autorităţile au decis să suspende zborurile cu acest avion pentru o scurtă perioadă de timp. Iar în iunie s-a întâmplat altă nenorocire. MiG-ul 27 care s-a prăbuşit azi decolase de la baza aeriană Kalaikunda şi efectua un zbor de antrenament. Avion de producţie sovietică, MiG-ul 27 este fabricat sub licenţă şi în India. Armata din India deţine 150 de avioane de acest tip. Aparatele vor fi operaţionale încă 10 ani. Acrobaţii fatale Un avion militar MiG-29 s-a prăbuşit, ieri, şi în sudul Belarusului. Aparatul "efectua acrobaţii complicate la altitudine joasă", a precizat Ministerul Apărării. "Piloţii avionului, Serghei Kovalenko şi Aleksandr Jigailo, au îndreptat aparatul spre o zonă împădurită şi mlăştinoasă, ca să evite producerea unui incident într-o zonă locuită", au precizat autorităţile de la Minsk. Autorităţile au deschis o anchetă.

Ne puteți urmări și pe Google News