DOSARUL MICROSOFT. Fostul ministru Gabriel Sandu cere eliberarea condiționată

DOSARUL MICROSOFT. Fostul ministru Gabriel Sandu cere eliberarea condiționată

Fostul ministru ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, Gabriel Sandu, le-a cerut magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 4 să-l elibereze condiţionat din închisoare, unde execută o pedeapsă în dosarul ”Microsoft”. El a susținut în fața judecătorilor că ultimii trei ani au fost chinuitori în penitencia.

"Ultimii trei ani au fost de mare chin, cu fiecare iarnă în penitenciar. Am un băieţel de 5 ani. Am muncit 200 de zile, în fiecare zi m-am trezit la 5,00 dimineaţa şi am mers la muncă. Am participat la toate activităţile din penitenciar. Familia mea şi copiii mei au mai multă nevoie de mine", le-a spus Gabriel Sandu judecătorilor, potrivit Agerpres.

Avocatul său a susţinut că Gabriel Sandu îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat şi a cerut clemenţă. "Domnul Sandu se află într-o situaţie delicată. Are un copil de 5 ani, pe care nu l-a văzut de când a intrat, nu a putut comunica cu acest copil. Practic, copilul nu îşi cunoaşte părintele, deoarece era mult prea mic atunci când tatăl a fost încarcerat. Pentru aceste motive, Gabriel Sandu consideră că este justificată acordarea clemenţei pentru a-şi putea întreţine familia", a declarat avocatul.

Pe 3 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe fostul ministru Gabriel Sandu la 3 ani închisoare în dosarul ”Microsoft„. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Dorin Cocoş - 2 ani şi 4 luni de închisoare, fostul primar Gheorghe Ştefan - 6 ani, omul de afaceri Nicolae Dumitru - 2 ani şi 4 luni. Gabriel Sandu este singurul inculpat din dosarul 'Microsoft' care se mai află în detenţie, ceilalţi trei fiind eliberaţi condiţionat.

Ne puteți urmări și pe Google News