Dosarele Siberiei, succes uriaș la Berlin. Spectatorii, marcați de suferințele din perioada comunistă
- Mădălina Sfrijan
- 27 octombrie 2023, 14:06
Impresionantul spectacol i-a ținut cu sufletul la gură pe cei care au urmărit prestația actorilor Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău. Aceasta face parte dintr-un turneu care include numeroase capitale europene.
Dosarele Siberiei reprezintă un spectacol-document de excepție. Acesta are în prim plan, istoria trăită pe viu în perioada sovietică. Piesa redă cu mare acuratețe o atmosferă de groază, specifică momentelor negre ale istoriei. Aceasta a avut un succes fabulos la Berlin, acolo unde a fost urmărită cu emoție de peste 200 de spectatori.
Dosarele Siberiei - piesă de excepție, pusă în scenă la Berlin
Spectacolul document este scris de Petru Hadârâcă și Mariana Onceanu. În cadrul acestuia au fost redate în detaliu, memoriile victimelor represiunilor comuniste. Excepționala piesă Dosarele Siberiei arată istoria trăită de numeroși oameni în perioada sovietică. De altfel, spectacolul pune în prim plan și tentativele de exterminare a românilor din spațiul pruto-nistrean.
Excepționalul spectacol a fost privit și de publicul din Germania. Acesta a fost găzduit în clădirea care adăpostește sediul și galeria de artă a ICR Berlin. Astfel, peste 200 de spectatori au vizionat Dosarele Siberiei, piesa care conturează atmosfera de frică și persecuție, tipică perioadei întunecate din istorie. Toți cei prezenți s-au arătat impresionați de pagina dureroasă a istoriei Basarabiei, de după pactul Ribbentrop-Molotov.
Dezvăluirile apăsătoare au fost cuprinse în caietele de memorii ale victimelor comunismului stalinist
Cei care au pus în scenă impresionantul spectacol-document, au studiat minuțios memoriilor celor care au trăit pe viu această filă neagră a istoriei. Printre ei se numără Margareta Cemârtan Spânu, Ecaterina Chele și Ion Moraru. Cuvintele lor au fost așezate în Dosarele Siberiei. Cu toții au purtat pe umeri presiunile bolșevicilor, dar și deportarea în Siberia. Dezvăluirile lor au fost privite ca un ecou al vocilor tuturor celor care au simțit teroarea.
Printre cei care au pus în scenă spectacolul se numără actori de seamă ai Teatrului Național din Chișinău. Olga Guțu-Cucu, Petru Oistric, Tinca Mardari, Diana Decuseară, Draga-Dumitrița Drumi, Nicolae Darie, Angela Ciobanu, sunt doar câteva nume marcante care au intrat în pielea victimelor, în cadrul piesei Dosarele Siberiei.
Dosarele Siberiei, piesă admirată de personalități de seamă
În cadrul evenimentului din Germania, mai multe personalități au vorbit despre excepționalul proiect. Printre acestea se numără directorul ICR Berlin, Cristian Niculescu, dar și Aureliu Ciocoi, ambasadorul Republicii Moldova în Republica Federeală Germană. De asemenea, regizorul Petru Hadârcă a avut un discurs impresionat legat de piesa pe care a pus-o în scenă cu profesionalism.