DNA primește o nouă lovitură. Încă un dosar desființat de judecători
- Ionel Sclavone
- 19 octombrie 2020, 09:30
Fostul primar al municipiului Brașov, George Scripcaru, a fost achitat pentru acuzațiile de abuz în serviciu și participație improprie la abuz în serviciu, într-un dosar întocmit de DNA.
Achitarea în cazul fostului primar a fost dată în baza articolului 16 alin. 1, lit. b) teza I din Codul de procedură penală, conform căruia „fapta nu este prevazută de legea penală” și lit. c) – „nu există probe”. Hotărârea a fost dată de Tribunalul Brașov, ca instanță de fond, și poate fi atacată cu apel.
George Scripcaru a fost trimis în judecată de DNA fiind acuzat că a profitat de funcția sa și de influența pe care i-o conferea aceasta, pentru a ascunde faptul că ar fi folosit, în interes propriu, autoturismele Regiei de Transport Brașov.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii, George Scripcaru ar fi încercat să inducă în eroare autoritățile rutiere ca să nu fie sancționat pentru depășirea vitezei legale. Drept urmare, el a cerut conducerii regiei să comunice numele unui alt șofer angajat, în cazul în care i s-ar fi cerut să transmită datele celui care a condus autovehiculul pentru a fi amendat în locul său.
DNA l-a mai acuzat pe Scripcaru că, în calitatea sa de primar și-ar fi exercitat influența reală asupra directorului Regiei Autonome de Transport Brasov și l-ar fi determinat să-și încalce atribuțiile de serviciu și să achiziționeze patru autoturisme marca Skoda Superb care să fie puse la dispoziția Primăriei Brașov și a lui, implicit.
„Scopurile urmărite de edil au fost obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosința exclusivă a mașinilor respective, dar și neplata costurilor pentru întreținerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii și reparații)”, se arată în rechizitoriul DNA citat de luju.ro.