Dinamo a scăpat de Borcea, dar noi n-am scăpat de "perlele" lui: "O să-mi lipsească zilele cotidiene!"

Dinamo a scăpat de Borcea, dar noi n-am scăpat de "perlele" lui: "O să-mi lipsească zilele cotidiene!"

Cristi Borcea, unul dintre cei mai huliţi conducători din fotbalul românesc, s-a despărţit ieri, oficial, de Dinamo.

Fostul "dealer de butelii" şi-a cedat acţiunile, care vor fi împărţite în mod egal de Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu. "Câinii" au scăpat astfel de cel mai controversat şef şi, mult mai important, de omul care le-a permis fraţilor Becali să pună jugul pe club. Cristi Borcea şi-a căutat fel şi fel de scuze: ba problemele de sănătate ("din cauza fotbalului, de trei ani 90 la sută din nopţi le-am dormit cu medicamente"), ba probleme familiale, ba cele legate de afaceri. Nu este exclus însă ca la baza acestei retrageri să stea anumite informaţii despre cursul "Dosarului Transferurilor", mai ales după ce s-a aflat că procurorii au făcut recurs la prima decizie a instanţei care i-a "albit" pe toţi inculpaţii. El e acuzat că a devalizat clubul de milioane de euro şi de dolari de pe urma mai multor transferuri dubioase. Borcea a dat asigurări că nu se va mai implica la alt club şi că pentru el "doar Dinamo există". Cine a sperat că fotbalul românesc va scăpa de elucubraţiile lui Borcea trebuie săşi pună pofta în cui. "O să vin la meciurile lui Dinamo. Să nu credeţi că nu voi mai fi la fel de acid şi de prezent", i-a ameninţat Borcea pe "duşmanii" dinamoviştilor. "Aceşti 17 ani au fost cei mai frumoşi din viaţa mea, chiar dacă mi-au adus multe probleme şi by-pass-uri." CRISTI BORCEA, fost acţionar la Dinamo D-ale lui Borcea: "O să-mi lipsească zilele cotidiene" Cristi Borcea s-a despărţit de Dinamo privind cu jind la imaginile care rulau pe două televizoare din apropiere, unde fostul acţionar al "câinilor" era prezentat în diferite ipostaze: vopsit în cap în alb şi roşu şi îmbrăcat la fel, dansând ca "Shakira" la oficială sau sărbătorind un succes fie cu un trabuc, fie cu o torţă în mână. Emoţiile despărţirii de Dinamo l-au făcut pe Borcea s-o comită din nou FOTO: CODRIN PRISECARU Autorul celebrelor sintagme "Tatăl Autostivuitorul" şi "tuturor dinamoviştilor care vin la Dinamo li se face o injecţie letală" nu s-a lăsat nici ieri până n-a scos câteva perle memorabile. Întrebat ce-o să-i lipsească după despărţirea de Dinamo, Borcea a debordat de sinceritate: "O să-mi lipsească zilele cotidiene petrecute alături de colaboratorii din club". Nu i-a ieşit nici numărătoarea bucuriilor Fostul şef al "câinilor", care şi-a luat BAC-ul la 26 de ani, la un liceu din Fierbinţi, n-a fost mai coerent nici când a fost chestionat pe tema unei posibile întoarceri la Dinamo: "În primul rând, mă interesează să mă refac fizic şi psihic, sper cât mai târziu". Cristi n-a fost mai inspirat nici când a vorbit despre războiul declaraţiilor pe care l-a purtat cu Dragoş Săvulescu. "Suntem de atâţia ani împreună", i s-a adresat acesta fostului său coleg de acţionariat. Dinamo a suferit atâtea umilinţe în timp ce Borcea i-a fost conducător sau acţionar, încât acesta nu s-a hotărât care a fost cel mai negru moment din cei 17 ani petrecuţi la gruparea din Ştefan cel Mare. O dată a pomenit înfrângerea de la Urziceni, în urma căreia "alb-roşii" au pierdut campionatul 2008-2009, iar mai apoi a spus că eşecul cu Lazio, din 2007, a fost "cel mai dureros". Lui Borcea nu i-a ieşit nici numărătoarea bucuriilor. A spus că trei victorii cu Steaua i-au rămas la suflet, dar a enumerat patru! Fanaticul conducătorsuporter a mai făcut o declaraţie-şoc: "Vladimir Cohn ne-a ajutat foarte mult. Fără cartoanele de la el nu puteam da foc peluzei din Ghencea!". Fostul oficial dinamovist a realizat totuşi ceva, că fanii nu l-au înjurat degeaba: "Noi avem suporteri exigenţi. Am simţit-o pe pielea mea. M-am pus în locul lor şi i-am înţeles. Când câştigam, eram aplaudat, când pierdeam, eram cel mai înjurat". Borcea a făcut o reverenţă în faţa fraţilor Becali: "Eu i-am găsit pe ei la Dinamo, nu ei pe mine". Citiţi şi:

  • Borcea: "Când am venit la Dinamo nu erau bani nici de apă plată. Dacă nu era domnul Cohn nu puteam da foc peluzei"
  • Cristi Borcea, traseul de la "cuier" la boier. Cum a ajuns acţionar cel care îi ducea pardesiul lui Cornel Dinu
  • Un antrenor se bucură nespus de plecarea lui Borcea
  • Dragomir ştie de ce se retrage Borcea: "A suferit după trimiterea sa în instanţă"