Diaspora portocalie nu s-a grăbit să-şi aleagă europarlamentarii
- Adam Popescu
- 8 iunie 2009, 11:00
Votul pentru viitorii europarlamentari români s-a încheiat şi peste Ocean. Ultimele secţii electorale în care s-a putut vota, aparţinând serviciilor diplomatice româneşti, au fost cele de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, din Los Angeles, Las Vegas, Phoenix şi Portland.
Ultimele cifre oficiale cu privire la rezultate indică o victorie a PD-L, obţinuţă însă în contextul unei participări foarte scăzute.
Votul s-a finalizat în această dimineaţă, la ora 7.00, ora României. Numărul total al cetăţenilor români din diaspora care s-au prezentat a fost de 14.330 de persoane, aproape jumătate din numărul celor care au participat la alegerile din noiembrie 2008, pentru Parlamentul României.
Participare scăzută În cele 190 de secţii de votare organizate în colegiul electoral 48, pentru diaspora, din 14.330 de voturi exprimate, numai 13.769 au fost valabile, restul fiind declarate nule.
Românca Mărioara Oprescu este ultimul cetăţean român care a votat pentru alegerea reprezentanţilor României în PE. Conform MAE, aceasta locuieşte în SUA din 1981, iar de 15 ani este rezidentă în Las Vegas. A fost croitoreasă de lux şi a lucrat pentru o casă de modă celebră, precum şi pentru fosta primă doamnă a Americii, Barbara Bush, se mai precizează în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe, care a monitorizat alegerile în străinătate.
PD-L, câştigător în diaspora Preferinţele electorale ale alegătorilor s-au îndreptat spre Partidul Democrat-Liberal, care a strâns 5.112 de voturi. Pe locurile următoare s-au clasat: • PNL - 2.159 voturi • PSD+PC - 2.048 voturi • EBA (independent) - 1.516 voturi • PRM - 1.383 voturi • UDMR - 986 voturi • PNŢCD - 282 voturi • Pavel Abraham (independent) - 193 voturi • Forţa Civică - 90 voturi Primii români care au votat, au fost cei din Australia. Sorin Gică Pădurean, stabilit în Australia, a votat în secţia din Canberra, în sud-estul Australiei, şi a devenit primul român care a participat la scrutinul românesc pentru Parlamentul European.
El a votat duminică dimineaţă, la ora 02.00 (ora României). În acelaşi interval orar au mai votat românii din Melbourne şi Sydney. Secţiile din Australia au fost deschise la ora 00.00, ora României, după care au fost deschise au fost cele din Tokyo, Seul şi Phenian (la 01.00, ora României), urmate de cele din Manila, Singapore, Kuala Lumpur, Beijing, Hong Kong şi Shanghai (la ora 02.00, ora României).
CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII PE www.evz.ro/europarlamentare
CITIŢI ŞI: UNDE DUCE VOTUL CELOR PUŢINI