Diana Buzoianu promite criterii clare în Ministerul Mediului: Cine nu livrează rezultate va pleca

Diana Buzoianu promite criterii clare în Ministerul Mediului: Cine nu livrează rezultate va plecaBuzoianu. Sursa foto Arhiva EVZ

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri seară că a identificat oameni profesioniști în instituțiile care țin de ministerul pe care îl conduce, persoane dispuse să găsească soluții concrete la problemele existente. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei intervenții la B1 TV.

„Da, sunt și oameni foarte buni acolo, foarte profesioniști. Deja am început să identificăm niște oameni care chiar își doresc să schimbe lucrurile. Au venit cu propuneri concrete, cu date, cifre și exemple aplicate, ceea ce arată clar că sunt implicați și că vor să găsească soluții”, a afirmat Diana Buzoianu.

„Guvernul nu va fi o vânătoare de vrăjitoare”

Întrebată despre directori susținuți politic în instituțiile din subordine, ministrul Mediului a precizat că nu intenționează să inițieze epurări politice, ci să stabilească un sistem bazat pe performanță.

„Eu nu vreau să facem o vânătoare. Guvernul acesta nu o să fie o vânătoare de vrăjitoare, ci mai degrabă vreau o schimbare sistemică. Să implementăm criterii foarte clare. Nu mă interesează cine este acolo. Dacă nu îndeplinește criteriile, va pleca automat”, a declarat Buzoianu, citată de B1 TV.

Accent pe rezultate, nu pe nume

Diana Buzoianu a subliniat că evaluările nu vor fi despre „nume și prenume”, ci despre capacitatea fiecărei persoane de a-și îndeplini sarcinile și obiectivele.

„Va fi o discuție despre cât de performant ești. Îndeplinești criteriile? Ai atins targetele? Ai reușit să atragi fonduri europene? Ți-ai realizat planurile, ai făcut controalele, ai emis autorizațiile necesare? Astea sunt discuțiile pe care trebuie să le avem”, a adăugat ministrul.

Standardele de performanță, prioritate pentru minister

Ministrul Mediului a mai precizat că, în perioada următoare, prioritatea va fi stabilirea unor standarde clare de performanță pentru angajați.

„Aș prefera de o mie de ori să implementăm un sistem care să funcționeze, decât să stau în fiecare zi să caut câte un ‘cap de balaur’ apărut într-o parte sau alta. În perioada următoare, discuția va fi despre stabilirea unor standarde de performanță”, a conchis Diana Buzoianu.

Ne puteți urmări și pe Google News