Deţinuţii: „Le-am pregătit politicienilor un loc în celulă”
- Adam Popescu
- 8 iunie 2009, 05:05
„Ce-am avut şi ce-am pierdut” spun condamnaţii fără drept de vot, dar aşteaptă „să cadă la puşcărie vreun politician mare cu care o să ne purtăm frumos”.
Tu eşti ăla care-mi spune mie/că tu vrei să m-ajuţi să trăiesc/când tu vrei să-mi dai moartea-n dar/ nu eu, tu ar trebui să fii la penitenciar.” Aceste versuri dintr-un hit de acum câţiva ani al formaţiei BUG Mafia au fost, ieri, refrenul zilei în Penitenciarul Jilava, loc în care mai toţi deţinuţii visează să-l aibă „coleg” măcar pe un politician cu greutate. În arşiţa zilei europarlamentare, pe cât de înfierbântaţi erau în declaraţii, pe atât au fost de disciplinaţi la vot. Doar 15 dintre cei 511 de condamnaţi cu drept de vot au refuzat să şi-l exercite. E drept, nu toţi alegătorii cu cazier reuşiseră să şi înţeleagă ideea europarlamentarelor. Iar cei pe care sentinţa judecătorului i-a lăsat şi fără drepturi civile simţeau că mare lucru n-au pierdut. „E parlament sau modelling?” „Eu l-am votat pe Geoană, să iasă preşedinte, şi pe primarul nostru, să rămână primar. Adică am pus ştampila pe PSD”, ne explică, din spatele uşii grele de fier, un condamnat. Îşi agită braţele tatuate „cu tribale” de la omoplat până la încheietura mâinii, mândru că are un motiv să se simtă din nou parte din societatea ale cărei legi le-a încălcat. În timp ce mănâncă tocana de cartofi care reprezintă prânzul, cei şapte-opt colegi de celulă ai tatuatului ascultă muzică la un casetofon „preistoric” şi se gândesc şi ei la politică. „Eu nu vreau să votez. Cu cine, domn’e, cu EBA? E parlament sau modelling acolo? L-aş fi votat pe Becali, da’ acuma s-a asociat cu Vadim şi ăla nu prea ne vede cu ochi buni”, spune, printre înghiţituri, un alt „locatar” al închisorii care nici măcar metaforic nu mai merită în zilele acestea porecla de „răcoare”.
Votantul PSD şi simpatizantul lui Becali reprezintă însă doar jumătate din lumea Jilavei. Alţi peste 500 de condamnaţi din penitenciarul de tranzit au primit de la judecător „interzis” la ştampila de vot. Printre ei, Bogdan Dumitru - un tânăr de 32 de ani, cu privire veselă şi părul prins în coadă. Este condamnat la 7 ani şi şase luni pentru furt, şi s-a împăcat de mult cu ideea că nu i-a fost de niciun folos funcţia de instructor la Securitate pe care a avut-o cândva tatăl său.
„Ultima dată am ţinut ştampila în mână prin ’96”
Cu toate că aduce a rocker, Bogdan spune că politicienilor români le-ar dedica fără niciun dubiu versurile celor de la BUG Mafia. „Da, mă gândesc mereu că ei ar merita mai mult decât noi să fie aici. Ştiu, nu e o scuză pentru mine că am încălcat legea şi merit să fiu aici, dar şi ei merită. Dar, vedeţi, ei se umplu de bani, iar noi de amărăciuni”, crede Bogdan. Lehamitea de politică l-a apucat de vreo 10 ani. Ultima dată a luat ştampila în mână în 1996, când l-a girat cu votul pe Emil Constantinescu.
„Nu mă afectează în niciun fel că am rămas fără drepturile civile. Ce-am avut şi ce-am pierdut?”, spune ironic deţinutul. Oricum, nu se aşteaptă ca vreun politician să-i schimbe viaţa. Mai degrabă speră asta de la comisia care, în septembrie, ar putea să-i decidă liberarea înainte de termen: „Primul lucru pe care o să-l fac e să plec la mare. După aceea, o să mă urc într-un avion spre Japonia, unde mă aşteaptă nişte prieteni”. Ar fi votat dacă ar fi avut dreptul
„Vecinul” său, Daniel Fieraru, condamnat la 10 ani pentru tâlhărie, e la fel de sceptic în privinţa politicienilor: „Nu se gândesc decât cum să fure. Dacă ar vrea să facă ceva, ar face”, spune deţinutul în vârstă de 42 de ani. Rotofei şi familist cu nevastă şi şase copii, Fieraru ar fi votat totuşi ieri dacă ar mai fi avut dreptul. „Aş mai fi încercat o dată, de ce să nu încerc? N-am înţeles eu foarte bine cum e cu Parlamentul European, dar poate că nici dumneavoastră, ziariştii, nu aţi explicat pe înţelesul oamenilor simpli. Se folosesc cuvinte mari şi mulţi nu le înţeleg”. Cu toate că i-a încălcat legile, Fieraru se simte încă parte din societate. Citeşte ziarele şi se uită la ştiri şi talk-show-uri la televizorul din celulă. „Chiar dacă am ajuns aici suntem şi noi oameni. Alţii fură milioane şi nu ajung niciodată aici. Dar să ştiţi, dacă o să „cadă” la puşcărie vreun politician mare, o să ne purtăm frumos cu el. Dacă i-am face ceva, tot noi am avea probleme la dosar”, cântăreşte prudent între raţiune şi simţire condamnatul.
OPŢIUNEA LA ROMÂNI
„Votăm şi acum tot cum a zis domnu’ primar?” Andrei Crăciun Vlad Stoicescu
Ultima zi de noiembrie a anului trecut: colegiul Jilava-Ciorogârla trăia alegerile generale cu bătăi epocale, ameninţări cu crose de golf, autobuze electorale bâjbâind prin ceaţă şi voturi dictate de la vârful administraţiei locale.
Ieri, am regăsit această lume rătăcită între ignoranţă şi nepăsare. În Jilava, epicentrul spectacolului electoral din toamnă, domnea acum doar confuzia. Peisajul era radical schimbat. „Nu la primărie, la şcoală”
Dorel, liderul PDL pe care-l cunoscusem în urmă cu şase luni suferind pentru partid ca un câine, năpădit de bubiţe de la stres şi plângând că a pierdut controlul electoral asupra propriei familii, a dezertat între timp la PSD. Golind şi filiala de oameni „grei”. Singura amintire a dragostei purtate PDLului a rămas azi gardul portocaliu care ocroteşte o casă generoasă.
În schimb, primarul liberal Adrian Mladin (fan declarat al voluptuoasei Simona Senzual) zâmbeşte cu degetul mare ridicat în sus dintr-o ploaie de afişe.
În toamnă, jilăvenii înfriguraţi ne-au întrebat dacă am venit cu autobuzul să-i ducem să voteze. Şase luni mai târziu, poate doar căldura teribilă să explice vertijul civic.
O doamnă, sosită să se manifeste în agora împreună cu toată familia, a îndrăznit să ne ceară sfatul: „Am auzit că s-a unit PNL-ul cu PDL-ul. Noi cum mai votăm, tot cum a zis dom’ primar, cu săgeata în sus, ca data trecută?”. Replicii noastre palide - „Nu se votează pentru primărie” - i s-a răspuns cu fermul: „Ştim, ştim, nu la primărie, la şcoală”.
A plecat uşor nelămurită, încă apăsată de dilema chenarului de pe buletinul de vot. „Ei sunt la putere în partea ailaltă a judeţului” „Bomba” cu scandal electoral a explodat însă, spectaculos, la Chiajna, unde la orele prânzului, jumătate dintre cei care şi-au exprimat opţiunea electorală o făcuseră pe liste suplimentare. Au curs acuzaţiile de turism electoral, de data asta cu maşini mici, proprietate personală. PDL a arătat cu degetul spre PNL: „În această zonă, PSD-ul n-are treabă, ei sunt la putere în partea ailaltă a judeţului, cu Voluntariul”. La bursa zvonurilor, un vot s-a tranzacţionat cu 50 de lei. Noi.
La Măgurele, liceenii sărbătoreau absolvirea aruncându-şi jobenele în aer. Democraţia mai avea de aşteptat. Peste tot, curţile bisericilor erau pline de credincioşi şi cerşetori mutilaţi, ca nişte păpuşi cu braţele amputate.
Într-un bar pierdut pe coclauri, la Ady & Gheorghiţă, altădată sediu de campanie în vogă, flutura un steag portocaliu cu un trandafir stingher. Înăuntru însă, nu dăm nici de Ady, nici de Gheorghiţă. Pe un dozator de „Tec” tronează un anunţ sec: „Nu vă serviţi singuri”. În rest, căldură mare, monşer.
ÎNGHESUIALĂ LA FRAUDE Zeci de dosare penale Raluca Dan Deşi nu s-au înghesuit la urne pentru a-i alege pe cei 33 de reprezentanţi în Parlamentul European, românii s-au îngrămădit la fraude electorale. Până la ora 18.00, ieri după-amiază, poliţiştii întocmiseră deja 63 de dosare penale pentru vot multiplu şi tentativă de fraudă electorală.
„Unul dintre dosare îl vizează pe un membru al unei comisii electorale din judeţul Dolj, care a votat de două ori, o dată pe lista permanentă a secţiei de votare din a cărei comisie făcea parte, şi o dată pe lista suplimentară, întocmită în aceeaşi secţie. De asemenea, o femeie de 42 de ani, din judeţul Olt, a fost ridicată de poliţişti dintr-o secţie unde încerca să voteze a doua oară pe liste suplimentare. Cei doi au refuzat să le dezvăluie anchetatorilor în favoarea cui şi-au exprimat opţiunea electorală”.
Potrivit aceloraşi surse din poliţie, doi tineri din comuna clujeană Aghireşu s-au ales cu dosare penale după ce au votat de două ori, o dată pe listele permanente din localitate şi a doua oară la o secţie din Cluj-Napoca. „Iniţial, au fost patru tineri, amici, care s-au înţeles să meargă să voteze de două ori. Doi dintre ei s-au răzgândit pe drum, astfel că numai doi au ajuns să şi comită infracţiunea”, au completat sursele citate. Ieri după-amiază, cei doi tineri erau căutaţi de poliţişti. Microbuze şi autocare „puricate la sânge”
Ultimul bilanţ al Ministerului Administraţiei şi Internelor arăta, aseară, că pe drumurile naţionale, unde au fost instituite peste 400 de filtre, au fost verificate 4.500 de maşini şi 9.000 de persoane.
Au existat 14 microbuze şi autocare care au fost trase pe dreapta de poliţişti şi în care se aflau zeci de alegători care mergeau să voteze în grup la secţii din Bucureşti şi din judeţele limitrofe Capitalei. Majoritatea microbuzelor suspecte aveau numere de Prahova şi de Argeş. O parte dintre alegători a ajuns să voteze la secţiile din Bucureşti, însă doar o singură dată, întrucât au fost monitorizaţi continuu de poliţişti. „În total, până dupăamiază, au fost peste 1.300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor posibile infracţiuni electorale. Toate au fost verificate, şi 63 dintre ele s-au concretizat în dosare penale, iar o altă parte în contravenţii”, au conchis oficialii Internelor.
CITIŢI ŞI:
Marian-Jean Marinescu: „Becali şi Vadim vor cânta singuri în baie”
PREZENŢA LA VOT LA ÎNCHIDEREA URNELOR- 27,21%
Deţinuţii: „Le-am pregătit politicienilor un loc în celulă”
Cei mai mulţi au „votat” la Loto
„Europa să ne dea fonduri”
Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne
Băsescu, de la urne la hipermarket
Liberalii au visat toată ziua la 20%
Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL
Politicieni la vot
REACŢII. Băsescu, mândru de EBA
Românii preferă să voteze europarlamentarii străini