Descoperire de ultimă oră: patronul francez al barului incendiat din Crans-Montana a fost proxenet

Descoperire de ultimă oră: patronul francez al barului incendiat din Crans-Montana a fost proxenetIncendiu Elvetia. Sursa foto Captură video

La orele prânzului, vineri, 9 ianuarie 2026, președintele Emmanuel Macron a sosit la Martigny, însoțit de Benjamin Haddad, ministrul pentru Europa, conform unor imagini difuzate de BFM. Au adus coroane de flori și și-au arătat sprijinul pentru Elveția după sinistrul incendiu din localul de la Crans-Montana. Dimineață,  proprietarii barului "La Constellation" au mers la poliția judiciară din Sion, pentru a fi audiați.

Elveția este azi în doliu. Autoritățile federale și bisericile din Elveția au invitat populația să păstreze un minut de reculegere la ora locală 14:00.

Președintele Macron, politicieni de prim rang din Elveția, dar și din alte țări, părinți ai victimelor, medici și psihologi participă la ceremonia omagială organizată la Centrul de Expoziții Martigny.

Erau așteptate circa 700 de persoane, care vor avea acces doar pe bază de invitații. Dintre cei 40 de tineri care și-au pierdut viața în acel club cuprins de foc nouă din ei erau francezi.

Patronii clubului sunt încă sub anchetă

Din 3 ianuarie, la două zile după tragedia care a devastat peste o sută de familii, Jacques și Jessica Moretti, cetățeni francezi, au fost ținta unei anchete penale, sub acuzația de "omor din neglijență", "vătămare corporală neglijentă" și "incendiere neglijentă".

Polițiștii și procurorul au precizat presei că cei doi patroni, Jacques și Jessica Moretti care administrează barul "Le Constellation",  sunt prezumat nevinovați. Chiar dacă acuzațiile sunt grave, cuplul a rămas în libertate.

Potrivit poliției cantonului Valais, jumătate dintre decedați erau minori, cu vârste începând de la 14 ani. Bilanțul din acest moment este de 40 de morți și 116 răniți.

Ce ordine a dat procurorul general

Procurorul general a indicat deja că anchetatorii vor trebui să stabilească dacă spuma acustică instalată pe tavan și pereți în timpul lucrărilor de dezvoltare din 2015 este "conformă sau nu" și dacă a fost instalată "cu sau fără autorizație".

De asemenea, investigația va trebui să stabilească care este responsabilitatea celor doi soți francezi în acest incendiu cauzat, conform primelor informații și fotografii, de lumânările incandescente atașate sticlelor de șampanie. Numeroasele videoclipuri postate pe rețelele sociale în ultimele zile pun sub semnul întrebării, de asemenea, conformitatea spumelor atașate de tavan și scara deosebit de îngustă spre singura ieșire din local, unde clienții se înghesuiau să scape de flăcări.

De ce nu au fost arestați, deși exista riscul să fugă

Legislația elvețiană operează în cazul inculpaților acuzați de fapte grave și când există riscul să dispară. Patronii clubului ar fi putut fi plasați în arest preventiv, supuși interdicției de a părăsi țara cu un pașaport sau pe cauțiune, sau ar fi putut fi obligați să poarte o brățară electronică. Deocamdată, niciuna dintre aceste măsuri nu a fost luată, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din cantonul Valais.

La modul concret se pare că nu au existat niciun fel de suspiciuni că, în timpul anchetei, ar fi fost vreun risc ca patronii să fugă, să facă presiuni asupra victimelor sau să încerce să facă să dispară probele.

Descoperire de ultimă oră: patronul francez a fost proxenet

Despre trecutul patronilor barului din Crans-Montana s-au vehiculat tot felul de informații. Chiar înainte de incendiu, în comunitate se vorbea despre faptul că în local sunt primiți mulți minori și că nu ar exista toate autorizațiile de funcționare.

Barul din Elveția, la momentul aprinderii tavanului foto Facebook

Dacă la început primarul localității Crans-Montana a negat faptul că nu există autorizații, cinci zile mai târziu declara la Euronews: "Inspecțiile periodice nu au fost făcute în perioada 2020 - 2025. Regretăm amarnic acest lucru. Nu aveam nicio idee că acestea nu au fost făcute", a spus primarul Feraud.

La scurt timp după tragedie, presa elvețiană consemna mărturii care spuneau că, în timpul incendiului, soția patronului fugea din local cu casa de marcat în brațe. Ulterior, anchetatoii au declarant că nu există nicio dovadă că s-a întâmplat așa ceva, nu există nicio filmare sau poză care să confirme zvonul.

O descoperire de ultimă oră a făcut-o publicația de presă - Le Dauphiné Libéré. Jacques Moretti, care administrează barul "Le Constellation", a fost condamnat în 2008 de Tribunalul Corecțional din orașul Annecy, regiunea Haute-Savoie din Franța, pentru proxenetism.

Decizia instanței a prevăzut „12 luni de închisoare, dintre care opt cu suspendare” pentru fapte comise în 2005.

1
1
Ne puteți urmări și pe Google News