Primar PNL, condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Decizia poate duce la organizarea de alegeri parțiale

Primar PNL, condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Decizia poate duce la organizarea de alegeri parțiale Sursa foto: Arhiva EVZ

Primarul comunei Ungra din județul Brașov, Silviu-Mircea Șchiopu, ales din partea PNL, a fost condamnat definitiv joi, 28 mai 2026, de Curtea de Apel Brașov la 1 an și 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri de risc, într-un dosar instrumentat de DIICOT Brașov. Decizia instanței vine după judecarea apelului formulat împotriva sentinței pronunțate în 2025 de Tribunalul Brașov și deschide inclusiv procedura de încetare a mandatului de primar, conform prevederilor din Codul administrativ.

Curtea de Apel Brașov a redus pedeapsa stabilită inițial

Potrivit minutei Curții de Apel Brașov, instanța a admis apelurile formulate de inculpații Șchiopu Silviu-Mircea, Darrout Elian, SC Ungra CBD SRL și SC Natural CBD SRL împotriva sentinței penale pronunțate în august 2025 de Tribunalul Brașov, însă doar în ceea ce privește individualizarea pedepselor.

În cazul primarului din Ungra, pedeapsa a fost redusă de la 1 an și 6 luni de închisoare la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov este definitivă.

Aceeași pedeapsă, de 1 an și 4 luni de închisoare, a fost stabilită și pentru inculpatul Darrout Elian, după ce instanța a respins cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice din trafic de droguri de risc în deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

Cele două societăți comerciale din dosar, SC Ungra CBD SRL și SC Natural CBD SRL, au rămas condamnate pentru trafic de droguri de risc, însă amenzile penale au fost reduse de la 15.000 de lei la 12.000 de lei pentru fiecare firmă. Instanța a respins ca nefondat apelul formulat de DIICOT Brașov.

Ancheta a pornit după zeci de percheziții făcute de DIICOT

Dosarul are legătură cu ancheta deschisă în 2021, când procurorii DIICOT au făcut 23 de percheziții în județele Brașov, Timiș, Sibiu și Cluj, într-un caz care viza comercializarea unor produse pe bază de cannabis prin intermediul unor firme și magazine ce promovau produse obținute din cânepă.

La acel moment, presa locală și centrală a relatat că printre persoanele vizate se afla și primarul comunei Ungra, iar firma Ungra CBD administra un magazin online cu produse pe bază de cannabidiol.

În ultimii ani, produsele CBD au generat mai multe dispute juridice. Deși canabidiolul nu este tratat automat drept drog, comercializarea produselor derivate din cannabis poate atrage răspundere penală atunci când acestea conțin substanțe încadrate în tabelele Legii 143/2000 sau atunci când nu sunt respectate condițiile legale privind punerea pe piață.

Avocați specializați în astfel de cauze au atras atenția că limita de THC invocată frecvent în cazul produselor din cânepă nu poate fi folosită automat drept protecție juridică pentru orice produs finit comercializat.

DIICOT

DIICOT. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Condamnarea definitivă poate duce la pierderea mandatului de primar

Decizia definitivă a instanței deschide și problema încetării mandatului de primar al lui Silviu-Mircea Șchiopu. Codul administrativ prevede că mandatul încetează de drept în cazul unei condamnări definitive la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei. Asta înseamnă că inclusiv o condamnare cu suspendare poate produce efecte asupra mandatului de ales local.

Procedural, prefectul trebuie să emită un ordin prin care constată încetarea mandatului, pe baza unui referat întocmit de secretarul general al unității administrativ-teritoriale și a documentelor care atestă situația juridică.

Referatul trebuie transmis prefectului în termen de 10 zile de la apariția situației de încetare de drept a mandatului. Ordinul prefectului poate fi atacat ulterior în contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

Dacă mandatul încetează, Guvernul urmează să stabilească data alegerilor parțiale pentru funcția de primar, acestea trebuind organizate în maximum 90 de zile, potrivit prevederilor din Codul administrativ.

Un nou dosar sensibil pentru PNL Brașov

Condamnarea primarului din Ungra apare într-un moment complicat pentru organizația PNL Brașov. În ultimele luni, în spațiul public au fost invocate mai multe cazuri în care aleși sau lideri liberali au fost trimiși în judecată, cercetați ori acuzați public în dosare de corupție, incompatibilitate sau alte fapte penale.

Printre numele vehiculate în aceste controverse se află Liviu Cocoș, Șerban Todorică, Carmen Top Ferghete, Liviu Dragomir, Ovidiu Ovesea, Vasile Motrescu, dar și aleși locali din Beclean, Moieciu și Fundata.

Pentru organizația județeană, cazul Șchiopu este unul sensibil deoarece nu mai este vorba despre o anchetă aflată în desfășurare sau despre acuzații aflate într-o fază incipientă, ci despre o condamnare definitivă pentru trafic de droguri de risc.

Senatorul POT Ciprian Pintea, implicat la rândul său în controverse publice

Senatorul POT Ciprian Pintea a ajuns în atenția publică după ce a fost condamnat într-un dosar privind conducerea fără permis. Unul dintre dosare s-a încheiat cu o condamnare la un an și două luni cu suspendare, pedeapsă care îl obligă să presteze muncă în folosul comunității și să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune.

Numele senatorului a fost implicat ulterior într-o nouă controversă după ce în CV-ul publicat pe site-ul Senatului apărea că urmează cursuri la „Academic Singles”. Presa a relatat ulterior că platforma respectivă este un site de matrimoniale.

Tot în CV-ul afișat pe pagina Senatului, Ciprian Pintea menționa că a urmat cursurile Liceului Mihai Viteazul din Zalău în perioada 2000-2004. Potrivit informațiilor apărute ulterior în spațiul public, la începutul anului școlar 2000 senatorul avea 12 ani și 10 luni.

Ulterior, datele din CV au fost modificate, iar perioada liceului a fost schimbată în intervalul 2001-2005, cu mențiunea că studiile au fost finalizate cu diplomă de bacalaureat.