Evenimentul Zilei > Actualitate > Deranj pe Otopeni
Deranj pe Otopeni

Deranj pe Otopeni

Şefii de stat sosiţi la summit vor întârzia cursele de linie.

Decizia autorităţilor de a men- ţine Aeroportul „Henri Coandă“ (Otopeni) deschis traficului de pasageri în cele trei zile de summit nu aduce şi certitudinea unor zboruri fără întârzieri. Cursele de linie ar putea avea întârzieri de aproximativ 30 de minute, iar o parte dintre companiile aeriene ce operează pe Otopeni au anunţat deja că îşi anulează cursele.

Peste 60 de aeronave de protocol vor ateriza începând de pe 1 aprilie pe aeroportul din apropierea Capitalei. Orarul de sosire al acestora îl va influenţa pe cel al curselor comerciale, deşi conducerea aeroportului şi oficialii Ministerului Transporturilor susţin că „întârzierile vor fi minore“. „În cazul în care vor exista suprapuneri între orele la care vor ateriza aeronavele oficiale şi cele de linie, acestea din urmă vor fi ţinute în zbor încă cel mult 30 de minute“, ne-a declarat Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Pe lângă zeci de zboruri care vor avea întârzieri de zeci de minute, există şi curse care vor fi anulate. „În cele trei zile, pe 2, 3 şi 4 aprilie, vor fi câteva zeci de curse anulate între orele 15.00 şi 18.00, interne sau către destinaţii din Europa şi din afara Europei. Cursele care nu vor fi anulate probabil vor avea întârzieri, însă nu foarte mari“, susţine directorul de comunicare al Aeroportului „Henri Coandă“, Valentin Iordache. Companiile care au anunţat deja anularea unor zboruri sunt Tarom, Air France, Delta Air Lines, CSA Airlines şi Cimber Air. Autorităţile nu exclud faptul ca şi alte companii să-şi anuleze zborurile.

Probleme la plecarea de pe aeroport

Alte probleme pentru pasageri ar putea apărea în momentul în care vor părăsi aeroportul sau când se vor deplasa spre aeroport, din cauză că traseul de la Otopeni până în Bucureşti face parte din cele oficiale. În aeroport, însă, nu vor fi probleme. „Nu vom avea terminale închise, datorită faptului că aeronavele de protocol vor ateriza la Salonul Oficial, iar spaţiile publice pe unde circulă pasagerii nu vor fi afectate“, a explicat Iordache.

În plus, organizatorii summitului încearcă să găsescă o soluţie prin care delegaţiile oficiale să fie preluate direct de pe pistă cu autocare puse la dispoziţie pentru deplasarea acestora până la Palatul Parlamentului, locul unde se va desfăşura summitul.

Secretarul de stat Antonel Tănase susţine că există deja programarea cu numărul de aeronave oficiale care vor ateriza zilnic pe Otopeni. „Pe 1 aprilie vor ateriza 6 aeronave, iar pe 2 şi pe 3 aprilie va fi mai aglomerat: 31, respectiv 29 de avioane oficiale. Toate cele 66 de aeronave vor decola, la întoarcere, pe 4 aprilie“, a afirmat Antonel Tănase.

SOLUŢII

Avioane garate pe Băneasa

Cele 66 de aeronave de protocol care vor ateriza pe Otopeni vor fi garate ulterior pe alte aeroporturi din ţară, cea mai mare parte ajungând pe celălalt aeroport din Capitală, Băneasa. Companiile aeriene care operează pe Băneasa, toate low-cost, au anunţat încă de acum câteva săptămâni că îşi vor anula zborurile. Alte câteva avioane vor sta în perioada summitului „trase“ pe aeroportul din Timişoara şi pe „Mihail Kogălniceanu“, de lângă Constanţa. Avionul preşedintelui american George Bush va ateriza direct pe aeroportul din Constanţa.

DECIZIE

Alba-neagra cu traficul aerian

Guvernul s-a chinuit câteva săptă- mâni bune pentru a găsi soluţia ideală pentru desfăşurarea activităţ ilor pe aeroporturile din Bucureşti. Dacă în prima fază Ministerul Transporturilor a anunţat că ambele aeroporturi vor fi închise în perioada 2-4 aprilie, premierul Călin Popescu- Tăriceanu a întors decizia. De gura „şefului“, oamenii din minister s-au răzgândit şi au anunţat în urmă cu câteva săptămâni că atât Otopeni, cât şi Băneasa vor rămâne deschise. Companiile ce operează pe Băneasa îşi anulaseră deja cursele.

RESTRICŢII PE CULOARUL UNIC

Traseele ocolitoare ne vor goli rezervoarele

În timpul Summitului NATO, şoferii care se încumetă să tranziteze Capitala vor fi nevoiţi să circule numai pe rutele ocolitoare stabilite de oamenii legii. Restricţiile de trafic vor fi valabile însă şi pe 29 martie, când va avea loc „repetiţia generală“ a forţelor de securitate.

„Recomandarea noastră este să plecaţi din Bucureşti înainte de summit sau măcar să fiţi pietoni pentru 3 zile. Dacă însă alegeţi să circulaţi cu maşina prin Capitală, vă informăm că rutele ocolitoare pentru arterele închise trebuie respectate cu stricteţe, iar claxonul şi schimbarea bruscă a direcţiei de mers ar fi bine să fie evitate pe cât posibil“, au precizat poliţiştii.

DN 1 – rută de coşmar

Cei aproximativ 18.000 de şoferi care tranzitează într-o zi obişnuită tronsonul Bucureşti – Ploieşti al DN 1 vor fi nevoiţi să circule doar pe două dintre cele şase benzi de circulaţie ale şoselei pentru a intra şi ieşi din Capitală. Însă pentru a evita aglomeraţia, oficialii Brigăzii de Poliţie Rutieră recomandă mai multe rute ocolitore ale acestui drum naţional.

Astfel, atât pentru intrarea, cât şi pentru ieşirea din Capitală, poliţiştii recomandă Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, prin Mogoşoaia, Buftea, Drumul Judeţean 101, prin Corbeanca până la Baloteşti şi apoi Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, sau pe DN 1 A, prin Buftea. Cea de-a treia rută ocolitoare a Şoselei Bucureşti – Ploieşti este Drumul Naţional 71: Bucureşti – localitatea Baldana – Târgovişte – DN 171 – Fieni – Moroieni – Sinaia.

Şoferii trebuie să ştie că în Capitală se vor confrunta cu alte 12 străzi închise complet, la care se adaugă încă 5 din perimetrele Palatelor Cotroceni şi Parlamentului.

Mai exact, calvarul începe încă de la Aeroportul „Henri Coandă“, de unde se va forma culoarul unic pe care vor circula doar cele 470 de autovehicule puse la dispoziţia delegaţiilor străine, dar şi cele ale autorităţilor. Circulaţia va fi întreruptă pe Şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, şi în continuare pe Calea Victoriei, Bulevardul Naţiunilor Unite, punctul final al rutei restricţionate fiind Palatul Parlamentului.

Pentru a evita ambuteiajele, oamenii legii propun ca traseu ocolitor Bulevardul Mareşal Prezan – Piaţa Charles de Gaulle – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Victoriei – Bulevardul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Bulevardul General Magheru – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa 21 Decembrie 1989 – Bulevardul I.C. Brătianu – Piaţa Unirii. Culoarul unic mai poate fi ocolit prin Bulevardul Mareşal Averescu – Strada Turda – Pasajul Grant – Calea Griviţei sau Calea Giuleşti, ori prin Bulevardul Mărăşti – Strada Alexandru Constantinescu şi mai departe pe Bulevardul Ion Mihalache.

Ocolim centrul Capitalei prin partea sudică

„Dacă bucureştenii care sunt nevoiţ i să folosească autoturismele în perioada summitului trebuie să traverseze centrul Capitalei, le reamintim că au la dispoziţie şase puncte prin care pot traversa culoarul unic: DN 1 – Bulevardul Aerogării, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff – Strada Arhitect Ion Mincu, Calea Victoriei – Bulevardul Dacia, Calea Victoriei – Regina Elisabeta, Calea Victoriei – Podul Naţiunile Unite. Însă pentru ca aceste intersecţii să nu se transforme într-un «dop», cel mai indicat ar fi să treacă din partea estică a oraşului către vest, prin Pasajul Victoria, sau prin sudul Capitalei, pe la intersecţiile Bulevardul Dimitrie Cantemir – Bulevardul Mără- şeşti, Bulevardul Tineretului – Bulevardul Gheorghe Şincai, Bulevardul Tineretului – Calea Văcăreştilor“, au adăugat agenţii Brigăzii de Poliţie Rutieră. (Mihaela Stănciucu)

ATENŢIE

Evitaţi zona din jurul Palatului Parlamentului!

Zona din jurul Palatului Parlamentului va fi închisă pe toată durata summitului. Drept urmare, agenţii de circulaţie dau două trasee ocolitoare care să-i ajute pe bucureşteni să se deplaseze cu maşina fără să fie întorşi din drum. Astfel, aceştia sunt sfătuiţi să aleagă fie ruta Calea 13 Septembrie – Bulevardul Tudor Vladimirescu – Bulevardul Regina Maria – Piaţa Unirii, fie traseul Şoseaua Progresului – Şoseaua Viilor – Strada Dr. C. Istrati, Bulevardul Mărăşeşti. Totodată, poliţiştii avertizează că, cel mai probabil, pe 3 aprilie vor fi închise şi străzile Dr. Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni (între Podul Cotroceni şi Piaţa Leu), bulevardele Regina Elisabeta, Eroii Sanitari, Geniului (pe sensul dinspre Şoseaua Panduri către Piaţa Leu). Acest tronson de drum va putea fi traversat la Piaţa Operei şi la intersecţia bulevardelor Eroilor – Eroii Sanitari.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: