Dependenti de petrol. Oare?

Dependenti de petrol. Oare?

Pretul petrolului creste, dar oamenii de stiinta si cei de afaceri si-au dat mana si au gasit solutii de inlocuire a "aurului negru".

Combustibilii alternativi - etanolul sau biodieselul -  sunt folositi deja pe scara larga.

De la 1 iulie 2007, pe piata romaneasca nu se mai poate comercializa motorina care nu are si o anume concentratie de biodiesel. Potrivit normelor europene, Romania trebuie sa inregistreze o cota de consum de biocarburanti de 2% din totalul combustibililor consumati la nivel national, iar cota va creste gradual in fiecare an pentru a ajunge la minimum 5,75%, pana la 31 decembrie 2010, si la 20%, pana in anul 2020.

Acest lucru este prevazut de o directiva a Consiliului Europei care promoveaza utilizarea biocombustibililor si a altor combustibili alternativi, in special in sectorul transporturilor, ca parte a politicii Uniunii de reducere a dependentei de importul de energie si de scadere a emisiilor de gaze care genereaza efectul de sera.

Au crescut culturile si preturile

In acest context, interesul pentru productia de biodiesel a crescut considerabil, iar suprafetele cultivate cu plante oleaginoase, floarea-soarelui, rapita, soia, materia prima pentru acest biocombustibil, au crescut si ele. Romania pare sa fi devenit mediul propice pentru dezvoltarea afacerilor cu biodiesel, un combustibil regenerabil care polueaza mai putin si ar trebui sa fie mai ieftin.

Producatorii romani de biodiesel sunt insa nemultumiti de cresterea pretului cerealelor autohtone si apeleaza cel mai adesea la importuri. Liviu Titus Pasca, director de marketing al SC Autoelite SRL Baia-Mare, spune ca producatorii romani doresc sa-si vanda produsele foarte scump.

„Nu putem spune ca ne bucuram ca agricultorii romani au cultivat rapita. Preturile la noi sunt foarte mari. In afara, agricultorii primesc subventii mai mari de la stat. La noi iau 125 de euro pe hectar, iar in Austria 450 de euro pe hectar, de trei ori mai mult. Asa se explica faptul ca noi cumparam rapita din Germania si Austria la un pret mai bun decat cel de pe piata noastra”, spune directorul de marketing al SC Autoelite SRL, Baia-Mare. Acesta sustine ca si-ar fi dorit sa colaboreze cu agricultorii de la noi, dar asta ar fi insemnat sa vanda biodiesel la acelasi pret sau poate mai scump decat motorina.

Productia in UE In Romania exista mai multe firme care produc biocombustibili, printre care SC Autoelite SRL Baia-Mare, SC Blitz Transport SRL Comarnic, SC Ulerom SA Vaslui, detinuta de fostul arbitru de fotbal Adrian Porumboiu, si SC Prio Biocombustibil SRL Bucuresti.

Potrivit unui raport publicat de European Biodiesel Board, in 2006, in tarile membre ale UE, productia de biodiesel a ajuns la 4,89 milioane de tone, principalul producator fiind Germania.

O afacere profitabila? Desi in Europa productia creste de la an la an, iar Romania este vazuta ca un mediu propice de dezvoltare a afacerilor cu biocombustibili datorita productiei agricole importante, Liviu Titus Pasca spune ca, momentan, a face biodiesel in Romania nu-ti aduce profituri uriase.   „In acest moment, sa faci biodiesel in Romania nu este o afacere. Este un hobby. Cei care au investit au facut-o pentru ca spera ca afacerea va merge. Acum insa, merge asa si asa. Investitiile sunt mari, autorizatiile dureaza - cele de mediu, de pompieri, de antrepozit fiscal. De cand te apuci pana faci profit trece mult timp”, spune Pasca.

DIRECTIVA

Planurile ambitioase ale Uniunii Europene

Contextul dezvoltarii pietei biocarburantilor in UE este Directiva 2003/30/EC, care incurajeaza folosirea biocombustibililor si a altor carburanti regenerabili pentru transport. Aceasta directiva stabileste o norma voluntara de consum de 2% biocarburanti (dupa continutul energetic) in 2005, cu o crestere de 0,75% in fiecare an, culminand cu o tinta de 5,75% in 2010.

> Franta - potrivit Centrului International de Calitate a Combustibililor, procentajul de biocarburanti pe care distribuitorii trebuie sa le introduca anual in produsele lor diesel sau benzina este de 3,5% in 2007, 5,75% in 2008, 6,25% in 2009 si 7% in 2010.

>  Austria foloseste, incepand cu 1 octombrie 2005, 2,5% biocarburanti. Din 1 octombrie 2007 se va inregistra o crestere pana la 4,3%, iar din 1 octombrie 2008, tinta va fi de 5,75%, obiectivul stabilit pentru 2010.

>  Italia - in aceasta tara, combustibilii necesari pentru transport trebuie sa contina 1% biocarburanti incepand din 2006, procent care va creste cu 1% in fiecare an, pana in 2010.

>  Olanda - de la 1 ianuarie 2007, furnizorii de carburanti trebuie sa introduca 2% biocombustibli. Pana in 2010, procentul va creste astfel incat sa se respecte tinta de 5,75%, stabilit de Uniunea Europeana.

Cum afecteaza biocombustibilii mediul Folosirea pe scara larga a combustibililor alternativi a adus si multa ingrijorare printre organizatiile de mediu din intreaga lume, dar si in UE. Un raport al Comitetului Economic si Social EuropeanÊ- organism consultativ al Comisiei si al Parlamentului European - atrage atentia asupra problemelor de mediu implicate in producerea de biocarburanti.

Potrivit raportului, Comitetul Economic si Social European subliniaza necesitatea de a evalua cu atentie impactul social, de mediu si economic, precum si problemele tehnice legate de producerea de biocarburanti.

Astfel, in ceea ce priveste biodieselul, au fost evidentiate mai multe probleme. Printre altele este vorba despre nevoia de mari suprafete de teren pentru cultivarea plantelor oleaginoase, dar si probleme legate de monocultura - daca se cultiva mai multi ani la rand aceeasi planta pe o anumita suprafata, substantele nutritive din sol se epuizeaza si acesta devine destul de repede infertil.

In ceea ce priveste Romania, problemele din acest domeniu ar putea tine de faptul ca nu s-a facut o delimitare clara pentru a stabili care sunt terenurile destinate culturilor de cereale pentru biocarburanti.

„Spre deosebire de o buna parte din celelalte state UE, in care s-au delimitat clar zone pentru cultivarea plantelor pentru biocombustibili, in Romania nu s-a intamplat asa. Practic, se poate planta oriunde, existand riscul ca, dupa cativa ani, firmele respective sa renunte la terenurile deja saracite”, spune directorul executiv al unei asociatii care activeaza in domeniul dezvoltarii durabile.

Probleme si in SUA Liderii organizatiilor ecologiste din Statele Unite au reactionat la cererea de crestere a productiei de etanol si de alti combustibili alternativi, propusa de presedintele american George W. Bush. „Transportarea combustibililor, procesarea lor - toate acestea necesita energie bazata momentan pe carburanti fosili.

Asadar, toate aceste proiecte in ceea ce priveste combustibilii alternativi nu fac altceva decat sa sporeasca efectul de sera”, spune Jan Kowalzig, membru al Organizatiei „Prietenii Pamantului” din Europa.

Posibile solutii

Liviu Titus Pasca spune ca exista totusi solutii pentru aceasta problema. „Atat spaniolii, cat si olandezii au proiecte-pilot de fabrici care produc ulei de microalge, cultivate in mediul industrial, care isi dubleaza greutatea la fiecare 24 de ore si sunt foarte bogate in substanta de baza. Noi incercam sa aducem o astfel de fabrica-pilot la Baia-Mare. Atunci se va deschide posibilitatea producerii unor cantitati foarte mari de biodiesel fara a implica si culturile agricole”, spune Pasca. (Mihaela Dima)

DICTIONAR DE TERMENI

Principalii combustibili alternativi

> Biodieselul este un combustibil regenerabil ce poate fi produs din uleiuri vegetale, grasimi animale sau grasimi reciclate. Uleiurile vegetale din care se fabrica cel mai des biodiesel sunt cele de rapita, palmier, soia, floarea-soarelui si ulei de masline. Biodieselul este sigur, biodegradabil si reduce emisiile de poluanti, precum monoxidul de carbon, hidrocarburile si alti poluanti atmosferici.

> Etanolul este un combustibil alternativ bazat pe alcool, produs prin fermentarea si distilarea culturilor de porumb, orz si grau. Etanolul poate fi produs de asemenea din „biomasa celulozica”, precum copaci si diferite plante, si este numit bioetanol. Etanolul este folosit cel mai adesea pentru a creste cifra octanica si a imbunatati calitatea emisiilor benzinei.

> Metanolul (CH3OH) se obtinea in trecut prin distilarea lemnului, de aceea se numea „alcool de lemn”. Astazi, o mare parte din metanolul din toata lumea este produs prin intermediul unui proces care foloseste gazul natural ca materie prima. Totusi, posibilitatea de a produce metanol din materii prime care sa nu aiba la baza petrol precum carbuni sau biomasa prezinta un interes major.

> Propanul sau gazul petrolier lichefiat este cea mai cunoscuta alternativa de combustibil. In afara faptului ca poate fi foarte repede la dispozitia tuturor, gazul petrolier lichefiat produce mai putine emisii decat benzina. Propanul este realizat ca un produs secundar in procesarea gazului natural si rafinarea uleiului neprelucrat.

> Hidrogenul este cel mai simplu si cel mai usor combustibil. Acesta se gaseste in stare gazoasa la presiune atmosferica si temperaturi ambientale. Hidrogenul poate contine niveluri scazute de monoxid de carbon si dioxid de carbon, in functie de sursa.