Conferința Wannsee, desfășurată la 20 ianuarie 1942, a fost convocată pentru a coordona „Soluția finală la problema evreiască”. Ca urmare, a fost creată o rețea de lagăre de exterminare în care au fost uciși 1,7 milioane de evrei în perioada 1942-1943. Prin Ion Antonescu, prim-ministru al țării și  „conducător al Statului”, România participa și ea, cot la cot cu Germania, la exterminarea evreilor.

La 20 ianuarie 1942, la prânz, o reuniune a cincisprezece reprezentanți de rang înalt ai partidului nazist german (NSDAP), ai poliției de securitate și ai administrației celui de-al Treilea Reich a avut loc la vila Minoux de pe Marele Wannsee, un lac din sud-vestul Berlinului.

„Soluția finală la problema evreiască”

Reinhard Heydrich, șeful Biroului principal de securitate al Reichului (RSHA), a fost organizatorul reuniunii. Pe biletul de invitație, acesta i-a informat pe participanți că scopul reuniunii, care urma să „includă micul dejun”, va fi discutarea „Soluției finale la problema evreiască” în Europa.

Istoricul Radu Ioanid spune că această conferință a avut o influență uriașă asupra evereilor români. La acea vreme, Ion Antonescu permisese deportarea evreilor în Palestina, dar este vorba despre un număr limitat.

"În realitate au fost doar 17 transporturi pe timp de aproape patru ani, în total au emigrat 4987 de evrei, dintre care 1136 au pierit pe vasele Struma și Mefkure, torpilate și scufundate în Marea Neagră de submarine sovietice”, spune Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel, pentru rfi.

Decizia lui Ion Antonescu

Pe de altă parte, Ion Antonescu nu a acceptat să pună în aplicare planurile de deportare a evreilor din Vechiul Regat și din sudul Transilvaniei în lagărele de exterminare naziste.

“O a doua consecință a Conferinței de la Wannsee asupra sorții evreilor din România a fost cea legată de momentul toamnei anului 1942, când în pofida presiunilor lui Richter și a altor oficiali germani, în ciuda colaborării comisarului cu problemele evreiești din guvernul Antonescu, Radu Lecca, Ion Antonescu refuză să accepte deportarea în masă a evreilor din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei”, continuă Radu Ioanid.

Istoricul spune că, de fapt, mai mulți factori au intervenit în acestă privință, printre care Statele Unite, Elveția, dar și Regina Mamă, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, liderii Partidului Național Țărănesc și ai Partidului Național Liberal.

Drama evreilor români din străinătate

În iunie 1942, Anonescu dă "undă verde" naziștilor să-i trimită la Auschwitz pe evreii români din străinătate.

“Al treilea efect al conferinței de la Wannsee a fost cel asupra sorții evreilor români din străinătate. Antonescu îi spune lui Killinger, undeva prin iunie 1942 – da, puteți deporta evreii români aflați în străinătate sub jurisdicție germană.

Ca urmare acestei decizii pusă în aplicare de ministerul de externe al României în vara lui 1942 circa 3.000 de evrei din Franța și un număr necunoscut de evrei din cel de-al Treilea Reich (Germania, Austria) și teritoriile ocupate (Cehia), probabil în jur de 1.500, au fost deportați la Auschwitz unde imensa majoritate au pierit”, a precizat Radu Ioanid.

"Antonescu nu a salvat, el a cruțat"

Concluzia istoricului este că "Antonescu nu a salvat, el a cruțat". Unul dintre meritele sale a fost amânarea deportărilor către lagărele naziste până în primîvara anului 1943, fapt ce i-a atras critici furibunde din partea naziștilor germani.

"Este una să întinzi o mână și să ocrotești niște oameni a căror viață este în pericol și alta este atunci când spui, practic, vedem noi ce facem mai încolo cu voi.

A fost un moment în care s-a adăugat un răstimp, spre exemplu, în toamna anului 1942 Antonescu spune – ‘numai eu știu câți evrei au murit în Basarabia, Bucovina și Transnistria, amânăm deportările pentru primăvara lui 1943’.

A fost o amânare, foarte importantă, pentru că altfel acești oameni ar fi fost omorâți”, spune Radu Ioanid, fost director al arhivelor la Muzeul Holocaustului de la Washington și fost vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România, “Elie Wiesel”.

Se estimează că între 280.000 și 380.000 de evrei români și din Ucraina, (precum și 11.000 de romi), au fost uciși de către forțele statului.