Demografia americană, mai dinamică decât cea europeană

Demografia americană, mai dinamică decât cea europeană

Cu o rată de fecunditate ridicată şi o imigraţie susţinută, demografia americană a luat-o înaintea celei europene, relatează AFP, care publică rezultatele unui studiu realizat de un institut francez de profil.

În ultimii 20 de ani, populaţia americană a crescut de trei ori şi jumătate mai mult decât populaţia europeană. La data realizării studiului, în anul 2005, Uniunea Europeană, care avea atunci numai 25 de ţări membre, avea 463 de milioane de locuitori, faţă de Statele Unite ale Americii, care aveau 296 de milioane.

Până în anul 2050, Europa ar putea rămîne la 460 de milioane, în timp ce America de Nord ar ajunge la 402 milioane de locuitori. Există mai mulţi factori care explică inversarea tendinţei. În primul rând, natalitatea este mai mare în SUA – 14 naşteri la 1000 de locuitori, faţă de 10,5 naşteri în UE.

Statele Unite ale Americii sunt considerate de cercetătorii francezi « minoritatea cea mai fecundă din lume ».  Printre explicaţii se numără practica religioasă mai solidă şi naşterile în rândul minorităţii hispanice – 2,9 copii pentru o femeie. În SUA, această creştere naturală se adaugă unei creşteri substanţiale a migraţiei.

În schimb, în Europa, « dacă populaţia continuă să crească, este exclusiv datorită creşterii imigraţiei ». Europa stă mai bine la indicele de mortalitate – în 2005 europencele trăiau în medie până la 82 de ani – în timp ce femeile americane atingeau în medie 80,4 ani. Diferenţa de mortalitate dintre bărbaţii europeni şi cei americani este mai mică – 75,8 ani şi respectiv 75,2 ani.

(17:50)

Ne puteți urmări și pe Google News