Decizie în premieră a Curții de Apel Iași. Studenții nevaccinați nu pot participa la examene

Decizie în premieră a Curții de Apel Iași. Studenții nevaccinați nu pot participa la exameneStudenți. Sursa: Arhiva EVZ

Studenții ieșeni care nu au fost vaccinați, nu au trecut prin boală sau care nu au prezintă rezultatul negativ al unui test anti-COVID nu vor participa la examenele din această sesiune.

Decizia a fost adoptată de Curtea de Apel Iași, care a judecat o contestație formulată de Liga Studenţilor din Universitatea „Al. I. Cuza”, alături de cinci studente ale Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”.

Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondat, recursul formulat de trei studente faţă de decizia iniţială a Tribunalului Iaşi, hotărârea fiind definitivă.

Reprezentanţii Ligii Studenţilor din Iaşi au anunţat, pe 13 mai, că au început demersuri pentru suspendarea deciziei Consiliului de Administraţie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T.Popa” privind accesul studenţilor în sălile de examen doar în baza testelor sau vaccinurilor împotriva COVID-19.

Sentința Curții de Apel este definitivă

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi a anunţat, miercuri, că instanţa a respins definitiv o solicitare privind accesul studenţilor nevaccinaţi împotriva COVID-19 sau fără un test negativ la examenele din sesiune.

Potrivit unui comunicat de presă studenții care au intentat acțiunea au solicitat suspendarea unei decizii din 12 mai 2021, a conducerii Universității „Gr. T. Popa”. Aceasta stabilea că, pentru a putea participa la sesiune, studenţii trebuie să prezinte un certificat de vaccinare, un test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore, rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau o adeverinţă din care să rezulte că se află în perioada cuprinsă între a cincisprezecea şi a nouăzecea zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Aceste documente urmează să fie prezentate înainte de fiecare examen.

„Acţiunea în contencios administrativ privind suspendarea Deciziei nr. 516/12.05.2021 a fost respinsă iniţial la Tribunalul Iaşi, însă sentinţa a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Iaşi. Astăzi, 16 iunie 2021, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Iaşi, în sensul respingerii recursului şi menţinerii soluţiei iniţiale a Tribunalului Iaşi. Decizia este definitive”, se arată în comunicatul de presă.

Precizările conducerii UMF „Gr. T. Popa”

UMF „Gr.T.Popa” precizează că adoptat această decizie pe considerente legate de necesitatea prevenirii răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 și pentru protecția studenților, a pacienţilor, cadrelor didactice şi a personalului medical din unităţile sanitare. Aceasta în contextul prelungirii stării de alertă pe teritoriul României şi în acord cu legislaţia în vigoare.

„De asemenea, conducerea Universităţii (...) a luat decizia de a efectua în mod gratuit testarea antigen rapid exudat naso-faringian, pentru studenţii şi angajaţii proprii”, se mai menţionează în comunicat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News