DECIZIA aşteptată de toţi BUCUREŞTENII. Ce se va întâmpla cu RADET şi ELCEN

DECIZIA aşteptată de toţi BUCUREŞTENII. Ce se va întâmpla cu RADET şi ELCEN

Scandalul dinte RADET şi ELCEN a avut loc în fiecare an, iar bucureştenii au fost cei care au îndurat frigul în propriile case. Contopirea sau fuziunea ar fi varianta care ar stinge datoriile pe care le au cele două instituţii

ELCEN va fi dată în administrare către RADET "prin contopire sau fuziune", iar în acest sens se aşteaptă o hotărâre de guvern, a declarat Gabriela Firea, primarul Capitalei. 

„Noi nu facem altceva decât să punem în aplicare Programul de guvernare pe care ni l-am asumat împreună, ca echipă. (...) Este posibil, după avizele ministerelor implicate în această procedură, în special Ministerul de Justiţie, să se ajungă la formula unei hotărâri de guvern prin care ELCEN să fie dată în administrare RADET-ului, deci Municipalităţii", a susţinut Firea după întâlnirea cu ministrul Energiei, Toma Petcu, pe problematica strategiei energetice a Capitalei, potrivit agerpres. 

Cât priveşte efortul financiar pe care ar trebui să-l facă Municipalitatea pentru refacerea CET-urilor, Firea a spus că în bugetul de anul acesta s-au luat în calcul elementele care sunt cuprinse în strategia municipală de energie termică, care este în dezbatere publică. 

"Intenţionăm ca în luna mai să o aducem (n.r. - strategia) în dezbaterea şi aprobarea Consiliului General. Pentru prima perioadă a anului sunt prevăzute studiile de fezabilitate, urmând ca la prima rectificare bugetară să fie adăugate şi toate celelalte sume necesare modernizării CET-urilor. Am discutat şi acest aspect cu domnul ministru al Energiei, Toma Petcu, şi de asemenea a fost extrem de deschis şi interesat ca, în paralel cu discuţia care se realizează pentru fuziunea RADET cu ELCEN, să avem o abordare tehnică la nivel de echipe mixte şi în ceea ce priveşte preluarea CET-urilor", a precizat edilul şef.