Decesul unei femei înregistrat după un vaccin COVID. Primul caz din România

Decesul unei femei înregistrat după un vaccin COVID. Primul caz din România sursa foto. EVZ

Decesul unei femei, în vârstă de 73 de ani, din Bacău, a fost înregistrat la câteva ore după ce medicii i-au administrat o doză de vaccin anti COVID.

Decesul unei femei a fost înregistrat la câteva ore după ce i s-a administrat un vaccin anti COVID.

Bătrâna, în vârstă de 73 de ani, a murit la câteva ore după ce i s-a administrat serul pentru imunizarea împotriva noului coronavirus. Medicii spun că este vorba de o coincidență și că decesul nu s-a datorat vaccinului. Anunțul a fost făcut de Comitetul naţional privind vaccinarea anti- COVID, printr-un comunicat de presă.

Vineri, în jurul orei 19,00, DSP Bacău a anunţat decesul femeii care era cunoscută cu multiple afecţiuni cronice. Aceasta a fost imunizată împotriva SARS-CoV-2 în cursul zilei. Conform CNCAV informaţiile sugerează „o suprapunere de evenimente fără legătură de cauzalitate cu vaccinarea”. Acest lucru, se arată în comunicat, încadrează cazul în categoria coincidențelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Astăzi, în jurul orei 19,00, DSP Bacău a anunţat decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 73 de ani. Aceasta era cunoscută cu multiple afecţiuni cronice. Din datele primite până la acest moment, persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19 în cursul zilei, la Centrul de Vaccinare al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. În perioada de supraveghere post-vaccinală, persoana nu a prezentat modificări ale stării de sănătate. După perioada de monitorizare, persoana a părăsit centrul de vaccinare, fără alte acuze”, precizează CNCAV.

Decesul înregistrat după un vaccin COVID

Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, unde a intrat în stop cardio - respirator. Ea nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare făcute de medici.

Reprezentanții CNCAV arată că este vorba despre un „eveniment coincident”, așa cum a fost definit de Organizația Mondială a Sănătății.

„Conform OMS, evenimentul coincident este definit ca «evenimentul produs după vaccinare, care nu este provocat de vaccin sau de administrarea acestuia». La acest moment, cazul se află în observaţia DSP Bacău care va prezenta concluziile analizei”, a subliniat CNCAV, conform comunicatului.