Astăzi, tortul cu lumânări este un simbol universal al sărbătoririi zilei de naștere. Dar această tradiție aparent simplă și festivă ascunde o istorie bogată, cu rădăcini în cultura antică și în credințele religioase și transformările sociale ale Europei.

De la ritualuri dedicate zeilor, până la festivaluri pentru copii în Germania medievală, lumânările pe tort au parcurs un drum fascinant până să devină elementul central al aniversărilor moderne.

Antichitatea: zilele de naștere, un privilegiu al elitelor

În cele mai vechi timpuri, zilele de naștere nu erau sărbătorite de oamenii de rând. În societățile antice, precum cele egipteană, greacă sau romană, doar membrii elitei – regi, nobili sau eroi religioși – aveau parte de astfel de aniversări. Adesea, aceste zile erau înregistrate nu pentru a fi celebrate cu fast, ci în scopuri astrologice sau administrative.

De exemplu, grecii antici nu marcau zilele de naștere personale, însă aveau obiceiul de a aduce ofrande zeiței Artemis. Printre aceste ofrande se numărau și prăjituri rotunde decorate cu lumânări aprinse. Acestea simbolizau luna și strălucirea divină, iar fumul degajat era perceput drept un mijloc prin care rugăciunile oamenilor ajungeau la zei.

Persanii și romanii: ospățuri și deserturi speciale

Herodot, istoricul grec din secolul al V-lea î.Hr., relata că persanii își sărbătoreau ziua de naștere cu mese îmbelșugate, în care deserturile ocupau un loc central. Clasele înstărite sacrificau animale mari, în timp ce oamenii simpli recurgeau la preparate modeste, dar dulciurile erau nelipsite. Totuși, nu se menționează folosirea lumânărilor în acest context, precizează povestiriadevarate.ro.

Romanii au fost printre primii care au permis oamenilor de rând să își celebreze zilele de naștere, dar doar în momente-cheie, cum ar fi aniversarea a 50 de ani. Se pregăteau prăjituri speciale, dar dovezile istorice nu indică folosirea lumânărilor pentru aceste ocazii.

Zilele de naștere în Evul Mediu: între sfinți și brutari

Tradiția sărbătoririi zilelor de naștere personale a cunoscut un declin în perioada medievală. În schimb, oamenii și-au îndreptat atenția spre celebrarea zilei sfântului ocrotitor, zi în care se considerau protejați spiritual. Abia în secolul al XII-lea, odată cu îmbunătățirea registrelor de naștere, atenția asupra zilei proprii de naștere a revenit treptat.

Un rol esențial în reintroducerea tortului aniversar l-au avut brutarii germani, începând cu secolul al XV-lea. Aceștia au creat torturi dedicate aniversării, în special pentru copii. Festivalurile numite Kinderfeste sunt considerate precursorii petrecerilor aniversare moderne. Aici apar pentru prima dată lumânările pe tort, fiecare corespunzând unui an trăit, plus una suplimentară pentru noroc sau viitor.

De la aristocrație la cultură globală

Inițial, tradiția tortului cu lumânări a fost adoptată de elitele europene, fiind un simbol de rafinament și bogăție.

În 1746, contele german Nicholas Ludwig von Zinzendorf a avut un tort aniversar grandios, copt în cel mai mare cuptor disponibil. Acesta era prevăzut cu găuri corespunzătoare fiecărui an de viață, în care erau așezate lumânări. O altă lumânare, simbolică, era amplasată în centrul tortului. Această documentare istorică oferă una dintre cele mai vechi dovezi concrete ale folosirii lumânărilor pe tortul aniversar în forma apropiată celei de azi.

Odată cu revoluțiile industriale și răspândirea mijloacelor de producție în masă, obiceiul a devenit accesibil publicului larg. În secolul al XIX-lea, practicile occidentale s-au extins și în alte culturi, inclusiv în Asia.

În China, spre exemplu, tradiția aniversării exista de secole, dar fără tort sau lumânări. În schimb, aniversatul primea tăiței ai longevității, meniți să simbolizeze o viață lungă. Abia recent, odată cu globalizarea, tortul a devenit parte din aniversările chinezești.

Semnificațiile lumânărilor: între speranță, simbolism și superstiție

Deși originile exacte ale aprinderii lumânărilor nu sunt complet clare, se presupune că ele aveau rolul de a aduce lumină în viața sărbătoritului și de a transmite dorințele spre divinitate. Numărul lor putea semnifica anii trăiți sau dorința pentru longevitate. Aprinderea, stingerea și punerea unei dorințe sunt practici care combină credințe arhaice cu tradiții moderne.

Astăzi, gestul a devenit o componentă aproape ritualică a oricărei aniversări – indiferent de vârstă, cultură sau religie.