De la Alice Cooper, la Alice in tara Minunilor

De la Alice Cooper, la Alice in tara Minunilor

Spre dezamagirea lui Alice Cooper, despre rivalul Marilyn Manson se aude, mai nou, ca „a devenit baiat cuminte“.

Noul album semnat de Manson, "Eat Me, Drink Me", lansat ieri, a dat prilej multor speculatii legate de starea de spirit actuala a socantului rocker. Temele centrale ale textelor celui candva considerat "spaima conservatorilor din America" variaza, de data aceasta, de la criza, la singuratate si la sila de viata.

Mai mult, declara ca o serioasa sursa de inspiratie a fost Lewis Carroll, autorul cartii "Alice in tara Minunilor" (Este posibil ca titlul albumului insusi sa fi fost inspirat de prajiturelele sau cescutele cu ceai pe care le gasea Alice pe taramul magic, fiecare purtand indemnuri de genul "Eat me" sau "Drink me").

Oricum, presa din lume apreciaza ca pentru Manson despratirea de fosta sotie, Dita Von Teese, a fost o incercare grea, care l-ar fi "inmuiat", l-ar fi atins intr-atat de tare, incat acesta incearca sa se "insanatoseasca" prin prelucrarea acestei drame personale chiar in muzica noului album.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Marilyn Manson nu mai este un demon, ci un om accesibil", scrie "Vanity Fair". In ultima vreme Manson a socat mai degraba cu "confidente" din viata sa sentimentala, decat cu afirmatiile dure cu care eram obisnuiti, cum ar fi cele prin care proslavea un soi de violenta metaforica, interpretata deseori gresit, militand astfel pentru libertatea personala.

Iar acum, la atatea "sentimentalisme", unii jurnalisti devin sceptici, intrebandu-se daca este vorba doar despre o noua "strategie" sau despre suferinta reala a neconventionalului star. Intr-un interviu acordat saptamanalului "Der Spiegel", Manson recunoaste ca "puterea sa de a seduce lumea de pe scena este mai mare decat cea pe care a avut-o in viata particulara".

El admite ca un star rock este mereu un "copil mare" in timp ce o casnicie este "o treaba pentru oameni maturi". Artistul comenteaza ca divortul sau s-a dovedit a fi "treaba de omul mare", el nefiind insa unul.

Publicul romanesc se va convinge pe 1 iulie, cand starul va concerta in Bucuresti, in cadrul festivalului "BaEstival", in ce masura si-a "imblanzit” Mason. Artistul a promis ca va oferi publicului nu numai "cel mai personal album, ci si cel mai bun".

In noul videoclip, al melodiei "Heart-Shaped Glasses", Manson "joaca" alaturi de noua sa iubita, actrita Evan Rachel Wood, un amorez romantic, in ramele unui scenariu sumbru. Intregul albumul este presarat de "romantisme", precum vampiri, fluturi in preajma flacarilor, curse de masini mortale. Manson canta forta destructiva a iubirii.

Iar cu declaratii precum: "am recunoscut ca nu mai trebuie sa imi despart viata de arta mea.Am subestimat mereu cat de mult ma cunoaste lumea datorita artei mele. Este curios: oamenii voiau mereu sa stie cine sunt ca om in timp ce eu imi spargeam capul, daca sunt suficient de intersant ca om, in asa fel incat sa pot exista si dincolo de arta mea", Manson se distanteaza indirect, dar sigur, de satanismul si demonicul care i se pun in cont.

Arta lui Manson are de-a face cu ironia, "o forma a artei pe cale de disparitie", spune artistul, recunoscand apoi ca celebritatea si imaginea sa sunt strans legate una de alta: "an de an devine tot mai obositor sa  raman celebru."

In cazul acestui Manson "necunoscut", devenit in ultimile luni o prezenta obligatorie si suprinzatoare in rubricile mondene ale revistelor, intrebarea pe care o formuleaza "Vanity Fair", daca "este vorba despre deschiderea inspre sinceritate a lui Manson sau doar despre o noua masacarada?", pare indreptatita. Iar Manson insusi recunoaste ca dupa imaginile cu prizonieri torturati din inchisorile irakiene, "tactica" lui de a soca nu ar mai avea acelasi efect.

"Pentru mine nu mai are nici un sens sa mai atac astazi lumea sau sa o dezvalui tinandu-i oglinda in fata. Astazi lumea se dezvaluie  de la sine. Ca artist trebuie trebuie regandit: poti atinge mai tare publicul daca te arati ca fiinta emotionala", afirma Manson.

Se pare ca rockerul "satanic" de altadata isi continua succesul schimband rolul de demon cu cel de victima romantica, iar din despartirea de Dita Von Teese pare ca el scoate profit in cele din urma, devenind un personaj cu maniere de salon.